„Conform ultimei forme adoptată în Parlament, până la aprobarea unei noi liste de contravenţii prin hotărâre de guvern, legea nu are un teren de aplicabilitate definit” este de părere Alexandru Petrescu, fostul ministru al Mediului de Afaceri.
„Lista contravenţiilor anexată proiectului de lege aprobat în Guvern în luna mai a acestui an şi înaintat spre dezbatere în Parlament, a rezultat în urma unui larg proces de consultare onest şi consistent (de mai bine de 3 luni), cu toate instituţiile de control implicate dar şi cu toate organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri, proces care acum trebuie reluat, pentru că legea, în formatul adoptat de Parlament, instituie un mecanism fără a avea terenul de aplicare (contravenţiile)”, a explicat Petrescu.
Potrivit acestuia, este oportună stipularea în lege a unui mecanism mult mai suplu de modificare, completare a listei de contravenţii ( prin hotărâre de guvern de exemplu),dinamica accelerată a procesului legislativ cât şi a mediului de afaceri impunând un astfel de mecanism care era, de altfel, prevăzut în forma adoptata in Guvern in timpul mandatului său de ministru. „Dar pentru o aplicabilitate imediată a legii, este necesară existenţa unei liste iniţiale de contravenţii, această listă reprezentand un solid punct de pornire in procesul de reconcieliere a mediului de afaceri cu organele de control, atat de necesar in acest moment” explica Petrescu.
Fostul ministru speră că actualul guvern va furniza o listă de contravenţii şi o va adopta printr-o hotărâre, imediat după promulgarea legii, pentru ca aceasta să devină un instrument imediat aplicabil, în sprijinul mediului de afaceri.
Legea prevenirii, iniţiată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, a fost adoptata saptamana trecuta, in Parlamentul Romaniei, urmand a fi trimisa spre promulgare Presedintelui Romaniei. A fost eliminata lista contraventiilor pentru care nu se vor mai aplica amenzi, ci numai avertismente, urmand ca ele sa fie stabilite de catre Guvern.