Teodorovici a susţinut, la intrarea în sediul DNA, că a fost chemat în calitate de martor pentru a da o declaraţie în calitatea pe care a avut-o de ministru al Fondurilor Europene în dosarul în care sunt cercetaţi Nicolae Păun şi Mădălin Voicu.

La ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie, fostul ministru a susţinut că că toţi cei care au venit la Ministerul de Finanţe au plecat fără nicio încălcare a legii.

''Toţi cei care au venit la Ministerul de Finanţe atunci au plecat fără nicio încălcare a legii. Am fost invitat (la DNA – n.r.) în calitate de martor în dosarul deputatului Nicolae Păun. Discuţia în faţa procurorilor a fost că aşa cum toţi veneau la mine la Finanţe – indiferent că erau parlamentari, primari… – aşa plecau, adică fără nicio încălcare a legii'', a spus fostul ministru.

Întrebat ce ajutor a solicitat Nicolae Păun, Teodorovici a spus că i-a prezentat o situaţie ''dificilă''. ''A prezentat o situaţie dificilă vizavi de proiectul cu care se aflau în curs. Nu mai ştiu care a fost exact discuţia pentru că erau foarte multe solicitări de discuţii la nivelul ministrului de Finanţe. Asta a fost atunci situaţia'', a adăugat el.

Deputatul Nicolae Păun i-a cerut deputatului Mădălin Voicu, în mai 2015, să îi faciliteze accesul la conducerea Ministerului Finanţelor, pentru a discuta despre un proiect de lege privind anularea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice, potrivit unor pasaje din referatul prin care DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a celor doi parlamentari.

Păun a transmis şi un SMS ministrului Finanţelor, în care îi precizează ce proiect de lege îl interesează. 'Mă scuzaţi Nicolae Păun sunt este vorba de Plx 286/2015 Proiect de lege privind anularea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice – este proiect al Guvernului. Cu stimă şi respect. Nicolae Păun', se arăta în mesaj.

Nicolae Păun a făcut demersuri pentru anularea contribuţiei de asigurări de sănătate datorate de unele categorii de persoane şi pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după cum reiese dintr-o discuţie purtată cu vicepreşedintele instituţiei, Mihai Gogancea-Vătăşoiu. AGERPRES