"Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să fiu de partea corectă a istoriei. (…) Ce pot spune este că adoptarea unei legi fără a informa în prealabil membrii Cabinetului, în absenţa presei şi aproape de miezul nopţii nu este un lucru corect", a afirmat fostul ministru în emisiunea "Quest means business", realizată de Richard Quest, fiind întrebat care au fost motivele deciziei sale, scrie news.ro
Solicitat să precizeze dacă principala sa obiecţie a vizat legea în sine sau modul în care a fost adoptată, Jianu a precizat că, într-o asemenea situaţie, te poţi aştepta ca toată lumea să fie nemulţumită şi că nici nu te poţi aştepta la o îmbunătăţirea în viitor, pentru că, "dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla şi a doua oară".
Întrebat care sunt riscurile pe care le implică noile modificări legislative în ceea ce priveşte corupţia, Florin Jianu şi-a exprimat certitudinea că România este o ţară stabilă", că va rămâne aşa şi că "va fi un loc în care investitorii se vor gândi să vină cu investiţii sigure".
Jianu a spus că soluţia problemelor create de OUG privind codurile "se află în interiorul României", apreciind că "nu va fi cazul" să solicite intervenţia partenerilor din UE dacă Guvernul de la Bucureşti nu revine asupra deciziei.