Sorin Grindeanu, fostul premier numit de Liviu Dragnea, susține că rămâne un om cu valori profunde de stânga. În consecință, va susține și se va implica într-un proiect serios, corect și bazat pe necesitățile reale ale societății românești.
Fostul premier Sorin Grindeanu a făcut marți declarații foarte importante cu privire la intențiile sale de a se implica în lupta pentru preluarea conducerii PSD.
Grindeanu și-a reafirmat atașamentul pentru valorile de stânga și a arătat că se va implica într-un proiect serios, bazat pe necesitățile reale ale societățile românești.
”E timpul să învățăm din greșeli. Și să nu le mai repetăm. România are nevoie de lideri puternici, cu viziune și care pot da o altă direcție decât cea impusă de actuala guvernare.
De prea multe ori vedem în alte părți, în ultimele luni, circ, demagogie, haos, incompetență. Oamenii așteaptă altceva”, a scris fostul membru al PSD pe Facebook.
”E momentul unității”
”Sub nicio formă nu e momentul unor noi frământări interne, unor lupte inutile în PSD.
Am spus-o de mai multe ori, sunt și voi rămâne un om cu valori profunde de stânga, voi susține și mă voi implica într-un proiect serios, corect și bazat pe necesitățile reale ale societății românești.
Vreau să cred ca adevărații social democrați înțeleg unde ne aflăm și ce avem de făcut pentru a redeveni partidul în care jumătate dintre români au încredere.
Am un mesaj ferm, e momentul unității, să lăsăm dorințele personale și să ne întoarcem fața către oameni”, a explicat Grindeanu.