Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, unul dintre liderii Revoluţiei portocalii din 2004, l-a calificat pe preşedintele Vladimir Putin drept „fascist”, care „încalcă multe linii roşii” în Ucraina, ceea ce pune Europa – pe care o sfidează – „în pericol”.
„Strategia lui Putin este de a ataca oraşul cel mai vestic (al Ucrainei). Odată cu războiul, multe ambasade s-au instalat acolo, iar el intenţionează să lovească şi străinii. Sunt rachete îndreptate împotriva lumii întregi, acesta este mesajul puternic pe care îl transmite”, a declarat fostul premier, referindu-se la ultimele bombardamente asupra Liovului (Lvov) într-un interviu publicat marţi de către ziarul italian La Repubblica, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Putin, catalogat drept „barbar” și „fascist”
Iulia Timoşenko (61 de ani), care a fost şefă a guvernului în două mandate între 2005 şi 2010 sub preşedinţia lui Viktor Iuşcenko, îl susţine ferm pe actualul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe fondul invaziei ruse.
Vladimir Putin este un „barbar”, un „fascist”, care a încurajat „eliminarea bătrânilor, femeilor şi copiilor”, a spus Timoşenko, altădată considerată o politiciană care avea relaţii relativ amiabile cu Kremlinul. „Unii cred că e nebun, eu nu cred asta. Are o minte rece, calculată şi cinică. În spatele comportamentului său se află ceva tenebros, ceva care vine din cel mai întunecat Ev Mediu”, a adăugat ea.
„Misiunea sa este de a cuceri întregul nostru teritoriu. Aşadar, acesta este momentul adevărului: să-l laşi să facă asta ori să-l opreşti. Dar victoria nu depinde doar de Ucraina. Liderii ţărilor democratice trebuie să fie uniţi împotriva lui”, a subliniat Iulia Timoşenko. Ea a amintit că, în 2008, pe vremea când era prim-ministru, actualul preşedinte al Rusiei a atacat Georgia, iar mulţi analişti au tras un semnal de alarmă atunci asupra expansionismului său, chiar dacă pentru ea Putin era „la acea vreme de neatins, dar nu şi acum”.
Kremlinul vrea să revină la granițele Uniunii Sovietice
În opinia sa, „Putin vrea să revină la vechile frontiere, dar nu la cele ale Uniunii Sovietice, ci la cele ale imperiului rus”; „el vrea să-şi extindă teritoriul, iar Ucraina nu este decât primul pas”. „El vrea să deţină şi să controleze o parte importantă a ceea ce numim Statele Unite ale Europei”, care „ar putea deveni o închisoare în viitor”, avertizează fostul premier ucrainean.
„Ştiu că alte ţări cred că lor nu li se poate întâmpla asta. Dar a fost o lecţie în trecut: nu ne-am dat seama ce se întâmpla cu el atunci în Georgia. Deci trebuie să ne-o însuşim acum. Aş dori să reamintesc tuturor că, înainte de război, Putin a spus că graniţele NATO ar trebui să se întoarcă la poziţia lor dinainte de 1997, mai ales pentru zona baltică, adică Letonia, Estonia şi Lituania. Un adevărat şantaj!”, a apreciat Timoşenko.
Fostul premier ucrainean este convinsă că „războiul se va extinde”, iar „ţările din Europa de Est, din Europa Centrală şi de la Marea Baltică sunt în pericol”. „Celelalte ţări NATO se vor vedea forţate să intre într-un război global…. Iată de ce spun că este un război în care este vizat întregul Occident. Putin are alte obiective” decât Ucraina, mai avertizează Timoşenko.