Fostul preşedinte al Ciadului Hissene Habré a murit la vârsta de 79 de ani în Senegal. În anul 2016, acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii după un proces fără precedent.
Anunțul a fost făcut de ministrul senegalez al Justiţiei Malick Sall, relatează AFP. „Habré se află în mâinile Domnului său”, a declarat ministrul pentru canalul TFM.
În ceea ce privește cauza morții fostului președinte, presa din Senegal a relatat că Hissene Habré a murit după ce ar fi fost infectat cu noul coronavirus.
Procesul controversat al lui Hissene Habré
Amintim faptul că Hissene Habré, care a condus Ciadul în perioada 1982-1990 a trecut prin momente fără precedent. Mai exact, în urmă cu mai bine de cinci ani, pe 30 mai 2016 a fost condamnat la închisoare pe viaţă în urma unui proces de lungă durată în Dakar, după ce a fost declarat vinovat de crime împotriva umanităţii, violuri, execuţii sumare, sclavie şi răpiri.
Legat de victimele pe care acesta le-a a înregistrat, o comisie de anchetă din Ciad a stabilit la 40.000 numărul victimelor represiunii sub regimul Habré.
Trebuie menționat faptul că Hissene Habré a fost răsturnat de la putere în 1990 după o mobilizare fără precedent pentru acea perioadă. Ulterior, acesta se refugiase în Senegal unde, iar sub presiune internaţională au fost create condiţiile pentru organizarea procesului său.
În anul 2013 fostul președinte al Ciadului a fost şi inculpat de un tribunal special înfiinţat în cooperare cu Uniunea Africană. În anul 2016, acesta și-a primit în final condamnarea pentru faptele comise.