Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2010, CNAS a organizat procedura de achiziţie pentru 'servicii de mentenanţă şi suport tehnic pentru sistem ERP' (aplicaţie informatică de management al resurselor).
Licenţele de exploatare a sistemului ERP fuseseră achiziţionate de la SC Siveco Romania SA în perioada 2003-2007.
Procurorii susţin că procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă din anul 2010 a fost iniţiată în trei rânduri, întrucât în primele două cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz şi opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanţelor în cel de-al doilea.
"Prin această procedură s-au achiziţionat mentenanţă şi suport tehnic pentru toate licenţele deţinute la nivelul CNAS şi al caselor judeţene, respectiv pentru un număr de 1.296 licenţe, fără a se ţine seama de faptul că nu toate aceste licenţe erau utilizate. Or, din datele obţinute până în prezent, a rezultat că cel puţin 268 de licenţe nu erau utilizate, astfel că prin achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru acestea s-a produs un prejudiciu în sarcina CNAS şi caselor judeţene în valoare de peste 150.000 euro, precum şi un avantaj patrimonial în favoarea SC Siveco Romania SA", declară DNA.
Concret, în calitate de preşedinte al CNAS, Lucian Duţă a aprobat actele întocmite de CNAS în cadrul procedurii de achiziţie desfăşurată în perioada ianuarie-aprilie 2010, prin care se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv şi, la data de 29.04.2010, a semnat Acordul-cadru prin care, de asemenea, se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv, ceea ce a dus la crearea prejudiciului sus menţionat.
În primele două cazuri, actele de procedură au fost anulate, însă în al treilea caz, procedura a fost finalizată, achiziţionându-se mentenanţă şi pentru licenţe neutilizate la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor judeţene.
Tot în acest dosar, procurorii DNA l-au pus sub acuzare în data de 5 februarie pe Istvan Lucian Medveş, fost director Direcţiei Sisteme Informatice în cadrul CNAS, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată şi o infracţiune de abuz în serviciu.
Sursa: Agerpres