Dorin Șerdean, fraudă de 30 de milioane de euro

Pare a fi un „modus operandi” pentru Dorin Șerdean, cel care a încercat să recurgă la înșelăciuni și pe vremea când activa la Dinamo. Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul în care Dorin Șerdean este inculpat, a fost înregistrat marţi la Tribunal Bucureşti. Părţi civile sunt Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi mai multe firme. Acestea sunt SENGHER SISTEME SRL, OLD&NEW CONSTRUCT SRL, WAGRAMER TERMO 2000 SRL, CONDOR PĂDURARU SRL şi TOP DECON SRL.

În cadrul anchetei privind frauda menționată efectuată în luna mai, au fost făcute percheziţii domiciliare în România şi Franţa.

Fostul președinte al lui FC Dinamo, Dorin Şerdean, care se află în arest preventiv, este suspectat că a emis 18 scrisori de garanţie false. Acestea au fost trimise către adjudecatari ai proiectelor finanţate din fonduri UE şi naţionale. Ei pretindeau că asigură proiectele împotriva potenţialelor daune. Se presupune că Dorin Șerdean a desfăşurat activitatea în numele unei firme înregistrate în Spania. Societatea se află sub controlul său, și ar fi folosit documente false şi inexacte.

A depus documente false

Potrivit anchetei, în perioada mai 2020 – martie 2022 inculpatul a reuşit să depună documente false. Șerdean s-a folosit de diverşi intermediari şi reprezentanţi ai şase societăţi comerciale.

Utilizarea documentelor a dus la un câştig nejustificat de aproximativ 13 milioane euro! Dintre acestea, 11 milioane euro proveneau din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) al UE.

În cauză a fost investigată o metodă de a furniza scrisori de garanţie false beneficiarilor de proiecte finanţate din fonduri UE. Aceștia pretindeau că asigură proiectele împotriva potenţialelor daune.

Din cercetări a reieşit că în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanţare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanţie de către bănci fictive sau entităţi financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate. În special o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanţie prin care ar fi asigurat autorităţilor publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.

În mod similar, instituţii financiare, care ar opera în Cehia, Letonia şi Spania, ar fi emis scrisori de garanţie pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru şi fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.