Fostul edil al orașului Timișoara, Nicolae Robu, este urmărit penal într-un dosar privind un duplex. Astăzi fostul primar a fost audiat la DNA în contextul acestuia.
Nicolae Robu a fost audiat vineri dimineață, 10 martie, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) din Timișoara, în calitate de suspect într-un dosar privind un duplex construit ilegal pe vremea când era primar, au declarat surse judiciare pentru publicația Libertatea.
La scurt timp, duplexul s-a transformat treptat într-o clădire cu opt apartamente
Dosarul se referă la emiterea unei autorizații de construire, iar fostul edil din Timișoara este vizat, împreună cu mai mulți foști subordonați, a relatat presa locală din Timișoara.
Mai precis, procurorii de la Direcția Națională Anticorupție au fost sesizați încă din anul 2018 de către doi timișoreni, în urma construirii unui duplex lung de 60 de metri, conceput inițial drept un „duplex cu două unități locative și două SAD-uri”. La scurt timp, duplexul s-a transformat treptat într-o clădire cu opt apartamente, pe strada Muncitorilor din cartierul timişorean Fratelia.
Cine sunt suspecții care figurează în dosarul în lucru la DNA Timișoara
Nemulțumiți că primăria condusă pe atunci de Nicolae Robu nu a intervenit în această situație, cei doi localnici au mers în instanță și au obținut, definitiv, anularea autorizației de construire. La scurt timp, a fost sesizată și DNA Timișoara. La momentul respectiv, procurorul DNA responsabil de caz a dispus efectuarea urmăririi penale față de șase suspecți, care și-au pus semnătura pe autorizația de construire considerată drept ilegală.
Așadar, suspecții din dosar sunt fostul primar Nicolae Robu, arhitectul-șef Sorin Ciurariu – acum în aceeași funcție la Primăria Arad, Simona Drăgoi – atunci secretar general interimar al primăriei, Gabriela Borcsi – atunci șef Serviciu Autorizări și Certificări în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucreția Croitoru – consilier la Urbanism în 2018.
Liberalul Nicolae Robu a anunțat pe data de 28 decembrie 2022 că va candida ca independent la alegerile locale din 2024, pentru ca locuitorii „să scape de calamitatea numită Fritz”, actualul primar din partea USR în Timişoara.
Nicolae Robu afirmă că Dominic Fritz urmează să fie schimbat din funcția de președinte la USR Timiș
Nicolae Robu a prezentat pe pagina sa de Facebook un sondaj de opinie în care acesta ar fi preferat de 61% dintre locuitorii municipiului pentru funcția de Primar al municipiului Timișoara. Robu a declarat că, potrivit surselor sale, actualul primar, Dominic Fritz, va fi schimbat din funcţia de preşedinte al USR Timiş.
În sondajul prezentat, Nicolae Robu s-a situat pe primul lor, cu 61 la sută din intenţiile de vot. Acesta a menționat despre faptul că „ analiza voturilor arată clar implicarea unei gherile fritziste, în anumite momente venind 10-15 voturi succesive în circa 2 minute pentru Dominic Samuel Fritz.”
„Rezultatele sondajului Facebook privind opţiunile de vot pentru funcţia de primar, determinate în noiembrie 2022 sunt următoarele: Nicolae Robu: 61%; Dominic Fritz (USR): 21%; Raul Olajos (REPER): 18%. Votanţii lui Nicolae Robu l-ar prefera: 67% din ei, independent; 33% din ei, din partea PNL. Menţionez că analiza voturilor arată clar implicarea unei gherile fritziste, în anumite momente venind 10-15 voturi succesive în circa 2 minute pentru Dominic Samuel Fritz, ceea ce nu se întâmplă în cazul celorlalţi doi candidaţi.”, a mai scris Nicolae Robu pe Facebook.