Fostul director general la Societăţii Naţionale de Transport Feroviar (SNTF) CFR Călători S.A, Alexandru Noapteş, şi alţi doi directori au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiţi justiţiei alături de Alexandru Noapteş, Vanghele Nacu, director adjunct, şi Nicolae Cătălin Iosub, director tracţiune, ambii
Fostul director general la Societăţii Naţionale de Transport Feroviar (SNTF) CFR Călători S.A, Alexandru Noapteş, şi alţi doi directori au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiţi justiţiei alături de Alexandru Noapteş, Vanghele Nacu, director adjunct, şi Nicolae Cătălin Iosub, director tracţiune, ambii la SNTF ‘CFR Călători’, precum şi alţi cinci inculpaţi, printre care şi directori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate.
Unul dintre cei cinci inculpaţi, Emil Sabo, director în acea perioadă al General SC Activ Invest SRL, a fost numit, pe 1 februarie 2010, în funcţia de director general la CFR Infrastructură. DNA precizează că inculpaţii ocupau posturile menţionate la data comiterii faptelor.
Automotoare achiziţionate la un preţ supraevaluat
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada martie-octombrie 2005, inculpaţii s-au implicat în desfăşurarea unor operaţiuni succesive de vânzare-cumpărare, prin interpunerea firmelor S.C. Activ Invest şi S.C. Remarul 16 februarie S.A. Cluj Napoca, operaţiuni în urma cărora un număr de şase automotoare cu remorcă second-hand aduse din Germania au fost achiziţionate de SNTF ‘CFR Călători’ S.A la un preţ supraevaluat, cu favorizarea societăţilor interpuse.
‘Astfel, în perioada aprilie-octombrie 2005, ca urmare a acelor tranzacţii, preţul automotoarelor second-hand aduse din Germania a crescut de aproximativ 16 ori, adică de la 120.000 euro (preţ de vânzare oferit de firma care a cumpărat automotoarele din Germania), la aproape două milioane euro (preţul plătit de SNTF ‘CFR Călători’ pentru aceleaşi vehicule feroviare). Concret, la data de 11 aprilie 2005, S.C. Icim S.A. Arad a cumpărat din Germania, şase automotoare cu remorcă pe care, la data de 17 august 2005, le-a vândut către S.C. Activ Invest S.R.L. pentru suma de 689.248 lei’, susţin anchetatorii.
Sursa citată menţionează că, la data de 26 octombrie 2005, S.C. Activ Invest S.R.L. a revândut cele şase automotoare cu remorcă S.C. Remarul 16 februarie S.A. la preţul total de peste 2.670.000 lei.
‘La data de 21 octombrie 2005, înainte chiar de a încheia contractul de cumpărare de la S.C. Activ Invest, S.C. Remarul 16 februarie S.A a vândut cele şase automotoare către SNTF ‘CFR Călători’ S.A, la un preţ total de 7.497.000 lei, sumă care a şi fost plătită de cea din urma societate în perioada 1 noiembrie – 2 decembrie 2005′, se mai arată în comunicat.
DNA menţionează că la baza stabilirii acestui preţ au stat presupusele reparaţii şi modernizări aduse automotoarelor de societate, însă, la data tranzacţiei .C. Remarul 16 februarie S.A nu deţinea certificatele necesare pentru desfăşurarea acestor activităţi şi nu avea nici calitatea de furnizor feroviar.
‘Nu numai că S.C. Activ Invest S.R.L nu a efectuat niciun fel de reparaţie la cele şase automotoare, ci aceste vehicule nici măcar nu au ajuns la această societate, ele fiind transportate direct de la S.C. Icim S.A. Arad la S.C. Remarul 16 februarie S.A. Reiese că S.C. Activ Invest SRL a fost interpusă fictiv în circuitul operaţiunilor de revânzare cu singurul scop de a se majora preţul vehiculelor faţă de valoarea comercială reală a acestora’, mai susţin procurorii.
Prejudiciu de 2.820.000 lei
DNA menţionează că prejudiciul reţinut în dauna SNTF ‘CFR Călători’ este de peste 2.820.000 lei, rezultând din diferenţa dintre preţul plătit pentru cele şase automotoare de SNTF şi preţul plătit pe aceleaşi vehicule de S.C. Activ Invest S.R.L din care se scad cheltuielile efectuate în fapt de S.C. Remarul 16 februarie S.A.
‘Această sumă a rezultat din operaţiunile realizate conform unor înţelegeri infracţionale între inculpaţi, preţul final plătit de SNTF ‘CFR Călători’ neavând la bază justificări economice. La baza producerii prejudiciului stau încălcările legii achiziţiilor publice şi suplimentarea, în condiţii nelegale, a bugetului SNTF ‘CFR Călători’ ‘, mai arată DNA.
Sursa citată mai precizează că, prin activităţile descrise, avantajul patrimonial obţinut în favoarea celor două societăţi comerciale se ridică la peste 1.665.000 lei.
În vederea confiscării acestei sume reprezentând avantajul patrimonial obţinut prin păgubirea SNCTF CFR Călători, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând unor inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Cluj Napoca.
SURSA: Agerpres