Workshop-ul ’’Între bărbați’’, va fi moderat chiar de Dragoș Nicolaescu, care, în ultimii ani, s-a specializat în coaching. ’’Este un seminar interactiv, în care scopul principal va fi acela de a înțelege experiența trecută și de a învăța din propriile greșeli. Nu ofer soluții sau indicații despre cum ar trebui procedat în diverse situații de viață. Îmi doresc să provoc participanții să privească singuri în cutia lor cu experiențe și dorințe, să decidă ce își doresc, de ce și cum pot obține ceea ce vor”, spune antreprenorul.
Potrivit lui, cei ce vor participa vor pleca de la această sesiune cu două vești: vestea rea este că în clipa asta trăiesc exact viața pe care și-au creat-o, iar vestea bună este că, în continuare, pot să trăiască exact viața pe care și-o doresc.
Seminarul, care va avea loc pe 15 decembrie, este gratuit, iar în sală vor fi prezenți exclusiv bărbați.
Rețeaua socială Let’s Meet, unul dintre organizatorii evenimentului, are peste 200 de bărbați single în baza de date, în București. Totuși numărul acestora este semnificativ mai redus decât al femeilor. Ei reprezintă doar 37% din întreaga bază de membri, în timp ce 63% sunt femei.
”Bărbații cu vârsta de peste 36 de ani sunt foarte puțini și mare parte dintre ei sunt reticenți în a socializa. Lucrurile stau însă cu totul diferit dacă ne referim la comunitatea similară dezvoltată de noi în Danemarca, unde cel mai mare grup este cel al bărbaților de 36-40 de ani’’, spune Patrick Nordstjærne, fondatorul Let’s Meet.
Psihoterapeutul Diana Vasile, specializat în problematica resurselor personale și a traumelor relaționale, consideră că unul dintre motivele pentru care bărbații români de peste 35 de ani nu caută contexte în care pot socializa este legat de modul de funcționare a familiilor tradiționale în care au fost crescuți.
Fostul șef al Fujitsu Siemens, moderator în seminarii pentru bărbații singuri
28 noiembrie 2011, 11:45
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:45
Dragoș Nicolaescu, antreprenor fondator al Visionary Business Consultants și country manager al Fujitsu Siemens Computers în perioada 2005-2009, este implicat într-un program special de coaching adresat bărbaților. Programul este realizat în parteneriat cu Let’s Meet, rețeaua socială pentru singles și agenția de matchmaking UmbrellaForTwo.
Etichete: coach,
program
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook