„N-ai venit cu puşca. Asta e bine”, iată remarcile cu care fostul şef al Lehman Brothers, Richard Fuld, căruia opinia publică îi atribuie falimentul băncii, l-a întâmpinat pe reporterul Reuters, venit să îi ia un interviu la reşedinţa sa de la ţară, în Ketchum, Idaho.
Omul învinuit de prăbuşirea Lehman Brothers, eşec care a declanşat criza economică mondială, a părut împovărat, dar nu zdrobit de presiunea viitoarei aniversări a unui an de la producerea evenimentului.
Fuld a arătat că este reticent să vorbească în apărarea sa, parţial din cauza proceselor în care este implicat, dar şi a faptului să lumea nu este pregătită să îl asculte.
„Ştii ce? Am fost atacat şi dat la o parte şi o să se mai întâmple, dar pot face faţă. Lasă-i să vină. Ştii cum se spune, toate sunt trecătoare”, a spus el.
Fuld, în vârstă de 63 de ani, a preluat conducerea Lehman Brothers în 1994, atunci când instituţia financiară avea probleme, şi a transformat-o în a patra mare bancă de investiţii din Statele Unite.
Sub povara activelor neperformante şi a pierderii încrederii investitorilor, Fuld a fost însă nevoit să ceară protecţia legii falimentului, în condiţiile în care guvernul american şi Rezerva Federală nu au reuşit să găsească un cumpărător pentru Lehman Brothers şi au decis să nu salveze banca printr-un plan de urgenţă.
De la „ticălosul zilei” la „gorila”
Fuld a fost umilit în Congres, în octombrie 2008, unul dintre politicieni numindu-l „ticălosul zilei”, în timp ce protestatarii au cerut încarcerarea sa.
De atunci, Fuld, supranumit „gorila”, din cauza stilului dur de a face afaceri, a rămas în centrul atenţiei, cu imaginea unei persoane lacome şi arogante. El a spus, însă, în interviu că ar vrea să vorbească, dar nu vede rostul, având în vedere că nimeni nu este dispus să îl asculte. Fostul şef al Lehman Brothers a refuzat totodată să se refere la activitatea sa curentă.
Prieteni şi cunoştinţe ale sale au spus însă că Fuld a deschis propria sa firmă de consultanţă, numită Matrix Advisors, cu sediul pe Third Avenue, în New York. El colaborează totodată, gratis, cu firma Alvarez and Marsal, la restructurarea Lehman.
Fostul şef al Lehman este menţionat în aproape 40 de acţiuni legale, de la falimentul băncii, majoritatea iniţiate de municipalităţi şi fonduri de pensii, care susţin că Fuld şi alţi membri ai conducerii i-au determinat să facă investiţii proaste. Alte procese au fost înaintate de foşti angajaţi ai Lehman, care cred că managementul instituţiei a făcut investiţii imprudente.
Fuld este unul dintre cei 12 directori ai Lehman citaţi în trei procese în care sunt investigate cauzele care au dus la falimentul băncii.
El a pierdut peste un miliard de dolari, ca efect al prăbuşirii acţiunilor băncii, iar în lunile următoare falimentului a început să vândă din proprietăţi şi obiecte de artă.
SURSA: Mediafax