Michael Lloyd, fostul managing partner al proiectului Baneasa, a lansat Quintet Asset Management, o companie ce ofera servicii complete de asset management in real estate. Michael Lloyd (foto) a renuntat in luna iulie a anului trecut la functia de managing partner al proiectului Baneasa si a anuntat in urma cu cateva luni ca va pune batele unui fond de investiţii imobiliare. Quintet va gestiona si valoriza portofolii de terenuri, va asigura valoare adaugata strategiilor de gestiune imobiliara
Michael Lloyd, fostul managing partner al proiectului Baneasa, a lansat Quintet Asset Management, o companie ce ofera servicii complete de asset management in real estate.
Michael Lloyd (foto) a renuntat in luna iulie a anului trecut la functia de managing partner al proiectului Baneasa si a anuntat in urma cu cateva luni ca va pune batele unui fond de investiţii imobiliare.
Quintet va gestiona si valoriza portofolii de terenuri, va asigura valoare adaugata strategiilor de gestiune imobiliara, va intreprinde si supraveghea lucrari de dezvoltare imobiliara, si de asemenea va identifica, atrage si aloca fonduri pentru dezvoltari imobiliare in regiune.
“Acum parte integranta a Europei, Romania a cunoscut o evolutie rapida a sectorului imobiliar in ultimii 5 ani. In contextul economic actual mai dificil, consideram ca piata nu poate miza pe trendurile de crestere, ci are nevoie de profesionisti cu experienta pentru a obtine rezultate superioare”, a spus Lloyd.
„Consideram ca, desi se afla intr-o situatie dificila in prezent, piata imobiliara romaneasca, pe termen lung, va fi puternica. Intentionam sa profitam de experienta si expertiza castigate de echipa noastra pe parcursul ultimului ciclu al pietei imobiliare din Romania si sa le aplicam si in alte piete din Europa Centrala si regiunea Marii Negre in urmtorii 10-20 de ani.” a adaugat Michael Lloyd.
Quintet este detinuta in intregime de Michael Lloyd si este condusa de cinci directori fondatori, fiecare dintre ei fiind profesionisti de top in domenii specifice: Michael P. Lloyd (Presedinte), Stratos Angelinos (Director Executiv), Simon Trappes-Lomax (Comercial), Paul Phillips (Director Dezvoltare), Ross MacDiarmid (Director de Investitii).
“Activitatea noastra principala este de a gestiona atat resursele financiare proprii cat si ale clientilor nostri, de a stabili astfel o filosofie clara de investitii si dezvoltare pentru fiecare client, in vederea maximizarii profitul din investitii la un nivel de risc acceptabil. Pentru a mentine calitatea si a maximiza profitul, am decis sa derulam toate disciplinele- cheie specifice in real estate prin echipa in-house.” a spus Michael Lloyd.
Quintet a reunit intern echipe de asset management si dezvoltare ce ofera servicii cheie specifice. Echipa de asset management administreaza atat active cat si portofolii de active imobiliare pentru a asigura profituri superioare din investitii. Echipa de dezvoltare ofera gestiune riguroasa a proiectelor de dezvoltare imobiliara pentru a maximiza profiturile si a minimiza riscurile.