Ca să îşi scoată banii, televiziunile mizează pe venituri substanţiale din publicitate, dar şi pe creşterea generală a notorietăţii. De aceea, investiţia în fotbal este una considerată sigură.Puţini microbişti ştiu că în spatele meciurilor de fotbal transmise pe micul ecran se dau lupte crâncene pentru cumpărarea drepturilor de transmisie, fie că sunt partide din competiţiile interne fie internaţionale. „Fotbalul nu mai este demult un sport, este principala activit
Ca să îşi scoată banii, televiziunile mizează pe venituri substanţiale din publicitate, dar şi pe creşterea generală a notorietăţii. De aceea, investiţia în fotbal este una considerată sigură.
Puţini microbişti ştiu că în spatele meciurilor de fotbal transmise pe micul ecran se dau lupte crâncene pentru cumpărarea drepturilor de transmisie, fie că sunt partide din competiţiile interne fie internaţionale.
„Fotbalul nu mai este demult un sport, este principala activitate de divertisment a zilelor noastre“, spune Ioan Todan, directorul Departamentului Sport din TVR. Privind în urmă, Todan suspină după vremurile când un meci de fotbal era cumpărat pentru un pumn de dolari şi televiziunea publică, practic, nu avea concurent la difuzarea meciurilor. Ioan Todan arată cu degetul spre Adrian Sârbu (Pro TV) şi Dan Voiculescu (Antena 1), pe care-i consideră principalii responsabili pentru creşterea fără măsură a drepturilor de retransmisie din ultimii ani. „Am încercat să-l conving pe Sârbu să ne înţelegem, să nu mergem la negocieri unii impotriva altora. Sârbu a refuzat“, relatează Todan. Consecinţa? Goana după drepturile de fotbal a devenit un soi de bătaie de cartier şi în tot cazul cel mai scump „sport“ practicat de televiziunile din România.
Capital estimează că anul acesta, televiziunile din România au plătit peste 20 de milioane de euro pentru achiziţia drepturilor de difuzare aferente. Achiziţia fotbalului solicită departamentele specializate ale televiziunilor la maximum şi lasă la vedere diverse strategii şi abordări, unele reuşite, altele falimentare. Pro TV, de exemplu, a făcut cea mai mare ofertă – 13 milioane de euro, pe patru ani, (faţă de 11 cât a oferit principalul contracandidat, Antena 1) şi în combinaţie cu norocul calificării Stelei în „primăvara europeană“, a tras unul dintre lozurile câştigătoare atunci când a cumpărat, anul acesta, drepturile pentru Liga Campionilor.
Aruncat în corzi de „pumnul“ lui Sârbu, Voiculescu „a sărit la bătaie“ pentru Cupa UEFA şi Campionatul Mondial al Cluburilor (un soi de supercupa cupelor, reunind câştigătorii competiţiilor intercluburi de pe toate continentele). Şeful sportului din Antena 1, Adrian Dumitrescu, spune că Antena a plătit cinci-şase milioane de euro anul acesta pentru drepturi de fotbal.
Făcând joc de picioare, TVR a fentat lupta directă, agitând însă deasupra capului buzduganul banului public cu care a pocnit după ceafă întreg sectorul privat de televiziune. Campionatul European 2008, Campionatul Mondial 2010 şi toate meciurile naţionalei României par să satisfacă setea de audienţă a televiziunii publice.
Campionatele naţionale de fotbal din ţări ca Italia, Spania sau Anglia au nimerit pe mâna televiziunilor de nişă sau a celor generaliste din eşalonul secund.
După ce cumpără drepturile, televiziunile revând unele meciuri la bucată, pentru sume cuprinse, în medie între 30.000 şi 50.000 de euro pentru o partidă şi ajungând la 200.000 de euro sau chiar peste, pentru meciurile importante.
