Cele mai mari audiente in 2005 au fost inregistrate de meciurile Stelei si emisiunile de divertisment

Fotbalul si divertismentul au fost vedetele sondajelor de audienta TV in 2005.
Anul care s-a incheiat marcheaza prabusirea interesului romanilor pentru talk-show-uri.




Romanii nu s-au lepadat de televiziune in cursul anului trecut si nu dau semne ca s-ar plictisi. Monitorizarile din 2005 arata ca audienta medie in mediul urban a fost 1,86 de milioane de telespectatori pe minut, fata de 1,76 milioane in 2004. De asemenea, anul trecut un roman a stat in fata televizorului 249 de minute in medie pe zi, in timp ce in 2004, timpul de vizionare a atins 240 de minute. O alta cifra convingatoare: in prime time (orele 19 – 23), timpul de vizionare a fost de 96 de minute in 2005 fata de 93 de minute in urma cu doi ani. Patronii posturilor TV au motive de bucurie: consumul TV a crescut, in ciuda predictiilor pesimiste. Asta inseamna ca marfa “expusa pe sticla” a avut musterii. Chiar daca a avut o calitate indoielnica.



In 2005, fotbalul pe micul ecran a inregistrat cele mai bune ratinguri din ultimii ani. Desi varful de audienta inregistrat de meciul Steaua – Villareal (28,9% in mediul urban) din optimile Cupei UEFA s-a situat sub recordul stabilit de partida Norvegia – Romania (29,3%), partida disputata in 2003 in preliminariile CE, in acest an nu mai putin de sapte confruntari fotbalistice au depasit o medie de doua milioane de telespectori pe minut. Audientele fotbalului in 2005 au fost avantajate fata de anii precedenti de performantele echipelor de club in cupele europene. De remarcat este faptul ca pentru prima data liderul audientei in materie de fotbal a fost un meci al unei echipe de club si nu al echipei nationale, asa cum s-a intamplat in anii trecuti. De altfel, Steaua si-a consolidat in acest an statutul de formatie ale carei meciuri aduc audienta. Din top 15 partide de fotbal cele mai vizionate, zece au fost disputate de Steaua! Un alt amanunt interesant: toate cele 15 partide au fost transmise de TVR1.



Divertismentul a fost a doua carte castigatoare in sondajele de audienta. Programele “Cei mai iubiti romani” (trei editii la TVR1), “Surprize, surprize” (TVR1), “Din dragoste” (Antena 1), “Piata Divertis” (Antena 1), “Vacanta mare” (Pro TV) au detinut si in acest an controlul ratingurilor. Cel mai mare rating l-a obtinut o editie a programului “Cei mai iubiti romani”: 23,5%, adica o medie de 2,52 milioane de telespectatori pe minut. De remarcat ca tot “batranii” divertismentului s-au remarcat in topul sondajelor, noile productii ale anului nereusind cu vreo editie sa intre intr-un top 30.
In 2005 au murit talk-show-urile. si nimeni nu plange aceste “disparitii”. Nici macar realizatorii acestora. Cele 161 de editii “100%” (Realitatea TV) au atins o medie de 2,1% in urban, cel mai mare punctaj dintre toate talk-show-urile statiilor private. La TVR1, profitand de forta brandului si ora de difuzare, talk-show-ul “Prim plan” a realizat un rating de 4,8%. In rest, pleiada de talk-show-uri din prime time n-a depasit doua procente. De remarcat ca audienta lui Dan Diaconescu Direct a contribuit cu 59,3% la audienta totala a postului OTV. Mutenia lui Diaconescu si trancanelile invitatilor sai au constituit veritabile locomotive pentru audienta postului. Un lucru asemanator s-a intamplat si la B1 TV, unde audienta medie a editiilor talk-show-ului Nasul a contribuit in cursul anului 2005 cu 36,7% la audienta postului.
Fotografia sondajelor de audienta ale anului 2005 poarta un titlu: “A murit talk-show-ul, traiasca fotbalul si distractia!”

Topul celor mai vizionate filme in 2005*

Filmul
Rtg%
Masca lui Zorro (Pro TV)
12,4
Evadatul (Pro TV)
11,9
Croaziera pe oceanul … (Pro TV)
11,8
Razbunarea lui Logan (Pro TV)
11,4
Singur acasa (Pro TV)
11,3
Lacrimile cantaretei indiene (TVR1)
11,1
Singur acasa 3 (Pro TV)
10,8
Eliberatorul (Pro TV)
10,7



• Perioada 1 ianuarie – 26 decembrie 2005. Audienta a fost masurata in mediul urban.

Topul celor mai vizionate programe de stiri in 2005*

Programul
Rtg%
Stirile Pro TV – ora 19
9,6
Observator (Antena 1) – ora 19
8,3
Stirile Pro TV – ora 23
4,9
Jurnal (TVR1) – ora 19
4,6
Observatorul de noapte (Antena 1)
4,3
Focus 18 (Prima TV)
3,2
Jurnalul de noapte (TVR1)
2,7
Jurnal (TVR 2) ora 21,30
1,9
Realitatea de la ora 21

1,8

Focus Plus 23

1,7

Topul celor mai vizionate meciuri de fotbal In 2005*

Meciul
Rtg%
Steaua – Villareal
28,9
Villareal – Steaua
27,7
Romania – Olanda
27,7
Steaua – Valencia
26,8
Romania – Cehia
23,4
Macedonia – Romania
21,2
Steaua – Dinamo
19,2
Steaua – Lens
18,4
Steaua – Dinamo

18,3

Valencia – Steaua

18,3