Lia Olguța Vasilescu se căsătorește pentru a doua oară. Noul său soț este Claudiu Manda, fostul șef al Comisiei SRI și viitor europarlamentar PSD. Cei doi au o relație de mai mulți ani și ambii au câte un copil din fostele relații. Petrecerea de nuntă este una fastuoasă și are loc la un local din comuna doljeană Işalniţa, situată la 13 kilometri de Craiova.
Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda l-au ales drept naș pe primarul PSD Ovidiu Flori, care conduce localitatea unde are loc și nunta celor doi. Potrivit presei locale din județul Dolj, cortul unde va avea loc petrecerea aparţine tot naşului noului cuplu de căsătoriți. Locaţia se numeşte Riviera Ballroom şi, conform prezentării, „este un mix intre modern şi retro inspirat subtil din America anilor ’50, cu un decor mascat din influentele Broadway-ului, un spaţiu care combină un decor de teatru cu zona de mese / restaurant, un fel de „melody-club” reinventat”.
Lia Olguța Vasilescu a ales să poarte din nou alb la cea de-a doua nuntă a sa. Rochia este una elegantă, lungă și dreaptă. cu mâneci luni. Claudiu Manda a optat pentru un costum clasic, negru, cu papion. Conform surselor Capital, ținutele ar fi costat câteva mii de euro.
La petrecere vor lua parte cei mai importanți membri din PSD, printre care și premierul Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea. Nu va lipsi nici Călin Popescu Tăriceanu și nici alți politicieni ALDE importanți.