FOTO Cum arată diamantul care a fost vândut pentru aproape 24 de milioane de dolari

Un spectaculos diamant albastru, considerat cel mai mare din lume la categoria lui, s-a vândut ieri seară, la Geneva, la o licitaţie organizată de casa Christie's, cu 23,79 milioane de dolari. Cumpărătorul este firma americană de bijuterii Harry Winston, relatează AFP.

Diamantul, lucrat în formă de pară şi numit “The Blue”, are 13,22 carate, fiind clasat în categoria 'albastru viu fără defect'. Casa Christie's l-a estimat între 21 şi 25 milioane de dolari, diamantul fiind adjudecat cu 23,79 milioane de dolari.

Vânzătorul a vrut să rămână anonim, iar cumpărătorul, casa Harry Winston, aparţine grupului elveţian Swatch, a spus Henri Curiel, director internaţional al departamentului pentru bijuterii al Christie's.

Firma Harry Winston a fost achiziţionată de Swatch Group în ianuarie 2013. Grupul a anunţat în acest an că vrea să consolideze portofoliul de diamante de care dispune, pentru a răspunde mai eficient cererii internaţionale.

Christie's a vândut acum şase luni, la Geneva, un diamant portocaliu '"viu", de 14,82 carate, considerat cel mai mare în categoria lui, cu preţul record de 35 milioane de dolari.

Diamantul albastru vândut la Geneva a fost cea mai valoroasă piesă a tradiţionalei licitaţii organizate în mai de casa Christie's. O altă piesă de mare valoare dintre cele 250 propuse la licitaţie a fost un diamant "belle epoque" în formă de pară, de 23,5 carate, al bijutierului francez Cartier, adjudecat cu 11,47 milioane de euro fără comision, cu aproape 40% mai mult decât cea mai mare estimare.