Mega Image Piaţa Gemeni, situat pe strada Vasile Lascăr 108-116, face parte din noua generaţie de magazine a retailerului.

“Mega Image face un nou pas în evoluţia sa pe piaţa din România, introducând un nou format de magazine prin Concept Store-ul din Piaţa Gemeni (…) reprezintă un laborator pentru viitor în care vom testa împreună cu furnizorii noştri concepte noi”, a declarat Xavier Piesvaux, directorul general al Mega Image.

Concept store-ul reţelei, care beneficiază de o parcare subterană de 100 de locuri, mai are în plus faşă de celelalte magazine din reţea, şi un raion de fructe exotice şi legume specialecare  oferă rambutan, kumquats, mangustan (la secţiunea fructe) şi roşii marmande, cartofi vitellote, roşii kumato etc (în categoria de legume). La raionul carmangerie, măcelarii tranşează sau toacă pe loc cornea. Specialităţile includ steak mistreţ, steak cerb, vită, etc. Mega Image are de asemenea un raion de peşte şi sushi şi un altul de brânzeturi şi mezeluri internaţionale din Franţa şi Italia.

În 2011, retailerul a realizat o cifră de afaceri de 288 de milioane de euro, cu aproape 40% mai mare decât în 2010.

Prezent pe piaţa locală din 1995, retailerul belgian Mega Image, partea a Delhaize Group, operează în ţară reţelele Mega Image (136) şi Shop&Go (61). Extinderea acelerată a Mega Image este efectul unui plan gândit încă din 2008, când a cumpărat rețeaua de 14 de supermarketuri La Fourmi pentru 18,6 mil. euro. Principalii concurenţi sunt reţelele Carrefour Market (65) şi Billa (71) sau Profi (150).