Maiorul Marius Teodorescu, şeful Serviciului Relaţii Publice din cadrul Jandarmeriei Române, a precizat că cele 21 de mijloace de transport vor asigura intervenţia jandarmilor pentru salvarea şi transportarea persoanelor accidentate.

Cele 21 de autovehicule au fost recepționate ieri fiind achiziționate în cadrul proiectului ‘Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române’.

Noile mașini vor fi fiind repartizate către structuri ale Jandarmeriei Române din judeţele Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Hunedoara, Suceava, Maramureş, Harghita şi Centrul de Jandarmi Montan Sinaia.

Repartizarea acestor mijloace auto la nivel naţional a avut în vedere, în primul rând, gradul de ocupare turistică şi afluxul de vizitatori în staţiunile montane şi balneare cele mai importante, acolo unde structurile de jandarmi desfăşoară în mod foarte vizibil misiuni în sprijinul populaţiei, autorităţilor locale şi al turiştilor români şi străini.

‘Marcăm astăzi recepţia oficială a 21 de autovehicule achiziţionate până în prezent în cadrul proiectului nostru, anume 12 autospeciale 4×4, 8 UTV-uri şi un snowmobil, care vor deservi posturi şi secţii de jandarmerie montană. O astfel de dotare constituie o premieră sub aspectul modelelor şi specializării mijloacelor achiziţionate. Autovehicule vor asigura un necesar imediat de intervenţie în mediul montan al structurilor de jandarmerie, fiind prevăzute cu accesorii specializate pentru deplasarea pe teren accidentat greu accesibil, atât în condiţii de iarnă, cât şi de vară, pentru salvarea şi transportarea persoanelor care beneficiază de serviciile jandarmeriei’, a spus cu prilejul ceremoniei colonel dr. Ovidiu Vasilică, prim adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major.

Pe 7 septembrie 2010 a fost încheiat la Berna ‘Acordul-Cadru’ între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. Acest proiect beneficiază de finanţare elveţiano – română, în valoare de 1.882.352,94 CHF (1.600.000 CHF contribuţie elveţiană şi 282.352,94 CHF contribuţia României) şi se va derula pe o perioadă de doi ani, având ca obiective majore: dezvoltarea capacităţilor Jandarmeriei Române de gestionare a manifestaţiilor publice de amploare şi a manifestărilor sportive de dimensiune internaţională şi consolidarea securităţii cetăţenilor şi a mediului înconjurător în zonele montane, pentru o dezvoltare turistică durabilă.

Evenimentul oficial a avut loc în prezenţa lui Thomas Stauffer, şeful Biroului Contribuţiei Elveţiene pentru România, Paul Zai, consilier în Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniile în care se derulează proiectul, precum şi experţi cu responsabilităţi în derularea proiectului din cadrul Jandarmeriei Române.
Sursa: Agerpres