La finalul deceniului, Burj Khalifa a stabilit un nou record, măsurând 828 de metri. La începutul anului viitor, vor începe lucrările la Turnul Regatului din Jeddah, Arabia Saudită, care va avea mai mult de 1 kilometru în înălţime, informează timpul.md.
Primele 20 de poziţii ale clasamentului celor mai înalte clădiri care vor exista pe Pământ în anul 2020 sunt ocupate de turnuri care nu au fost construite încă. Clădirile se vor găsi în 15 oraşe aflate în şapte ţări.
1. Turnul Regatului, Jeddah
Conform ctbuh.org, cea mai înaltă clădire din lume va avea în dotare 69 de lifturi. Viteza maximă a lifturilor va fi de 10 metri pe secundă. Astfel, în mai puţin de două minute se va putea parcurge un km în înălţime. Impunătoarea clădire va avea: 160 de niveluri, dintre care doar 4 vor fi subterane, 530 de apartamente, 200 camere de hotel şi 3.190 de locuri de parcare. Dezvoltatorul este Jeddah Economic Company, iar constructorul Saudi Bin Ladin Group.
2. Burj Khalifa, Dubai
Turnul are o înălţime de 828 de metri, construcţia fiind începută în 2004.
Date tehnice: 163 de niveluri, 58 de lifturi, 900 de apartamente, 304 camere de hotel şi 2.957 de locuri de parcare. Dezvoltatorul este Emaar, iar constructorul – Samsung Engineering& Construction, Arabtec şi Besix.
3. Centrul Ping An Finance, Shenzhen(China)
Turnul va avea o înălţime de 660 de metri, lucrările au început anul trecut şi vor fi finalizate în 2015.
Date tehnice: 115 niveluri, plus încă 5 subterane, 76 de lifturi şi 1.174 locuri de parcare. Dezvoltatorul este Ping An Life Insurance Company of China.
4. Turnul Seoul Light DMC
Înălţime de 640 de metri. Lucrările vor începe anul viitor şi vor fi terminate în 2017.
Date tehnice: 130 de niveluri, plus încă 10 subterane, 43 de lifturi. Proiectul este dezvoltat de Millennium Builder, iar constructor: Daewoo, Daelim şi Doosan Engineering& Construction.
5. Turnul Signature, Jakarta
Clădirea va avea o înălţime de 638 de metri. Lucrările vor începe tot anul viitor şi vor fi finalizate, conform planurilor, în 2016.
Date tehnice:111 de niveluri, plus 6 subterane, 300 de camere de hotel şi 3.001 locuri de parcare.
Proiectul este dezvoltat de PT Grahamas Adisentosa.
6. Turnul Shanghai
Va avea o înălţime de 632 de metri, lucrările au început în urmă cu doi şi vor fi terminate în 2014.
Date tehnice: 126 de niveluri, dintre care 6 subterane, 106 lifturi, 258 camere de hotel. Dezvoltatorul este Shanghai Tower Construction&Development.
7. Wuhan Greenland Center
Clădirea va avea o înălţime de 606 metri. Construcţia a început în acest an şi este programată a fi gata în 2015.
Date tehnice: 118 niveluri, plus 6 subteran, 84 de lifturi, 186 de apartamente, 292 camere de hotel şi 1.051 locuri de parcare. Turnul aparţine dezvoltatorului Wuhan Greenland Bin Jiang Property Co Ltd.
8. Makkah Royal Clock Tower Hotel, Mecca
Clădirea va avea o înălţime de 601 metri. Construcţia a început în 2002 şi urmează să fie inaugurată anul viitor.
Date tehnice: 120 de niveluri, 96 de lifturi, 858 camere de hotel. Dezvoltatorul proiectului este Saudi Bin Laden Group.
9. Goldin Finance 117, Tianjin (China)
Turnul va avea o înălţime de 596,6 metri. Construcţia a început în 2009 şi va fi finalizată în 2015.
Date tehnice: 121 de niveluri, dintre care 4 subteran. Dezvoltator este Goldin Properties Holdings Ltd.
10. Turnul Lotte World, Seoul
Turnul are o înălţime de 554,6 metri. Construcţia a început în acest an şi va fi finalizată în 2015.
Date tehnice: 129 de niveluri, dintre care 6 subteran, 58 de lifturi, 260 de camere de hotel. Dezvoltatorul proiectului este The Lotte Group.
În Top 20 mai intră: Doha Convention Center and Tower, One World Trade Center, Chow Tai Fook Guangzhou, Tianjin Chow Tai Fook Binhai Center, Dalian Greenland Center, Pentominium, Busan Lotte Town Tower, Taipei 101, Kaisa Feng Long Centre, Shanghai WFC.
Sursa: ctbuh.org