Imaginea unui urs polar care, complet scufundat sub apă, priveşte spre suprafaţă printr-un strat subţire de gheaţă, a fost desemnată fotografia anului 2013 în concursul organizat de revista National Geographic.
În cadrul acestui concurs desfăşurat pe durata a patru săptămâni, care s-a încheiat pe 30 noiembrie, fotografi profesionişti şi amatori din peste 150 de ţări au prezentat peste 7.000 de imagini, în trei categorii: "oameni", "locuri" şi "natură".
Imaginile înscrise au fost analizate în funcţie de creativitatea şi de calitatea fotografică a lor de un juriu de experţi. Premiul I i-a revenit lui Paul Souders, care a fotografiat acel urs polar în Manitoba, Canada. Câştigătorul va primi un cec de 10.000 de dolari şi o vizită la sediul general din Washington al National Geographic, unde va participa la un seminar anual despre fotografie, luna viitoare.
Fotografia sa, intitulată "The Ice Bear", va fi totodată publicată în National Geographic Magazine.
SURSA: MEDIAFAX