Ţara noastră va avea o delegaţie de 96 de sportivi şi 7 rezerve, la 15 sporturi. Portdrapelul delegaţiei noastre va fi gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena. Sportivii se vor întrece la 28 de discipline sportive, în 306 probe, marea competiţie polisportivă urmând să se încheie în data de 21 august.
Citius – Altius – Fortius. Aceste cuvinte în limba latină înseamnă mai rapid – mai mare – mai puternic.
Preotul dominican Henri Didon a exprimat mai întâi aceste cuvinte la ceremonia de deschidere a unui eveniment sportiv şcolar în 1881. Pierre de Coubertin, care a fost prezent acolo în acea zi, le-a adoptat ca motto al Olimpismului. Exprimă aspiraţiile mişcării olimpice nu numai în sensul său atletic şi tehnic, ci de asemenea într-o perspectivă morală și educativă.