O fotografie în care Michael Jackson a pozat în faraon a fost vândută pentru suma de 34.880 de dolari (26.000 de euro), în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată, luni, la Paris.
În cadrul acestui eveniment au fost licitate o serie de fotografii şi de portrete ale cântăreţului american care nu au fost niciodată expuse în public.
Fotografia care îl înfăţişează pe Michael Jackson pozând în faraon, purtând o capă aurie şi având un machiaj întunecat în zona ochilor, a fost achiziţionată de Ito Morabito, designerul francez al brandului Ora-Ito. După includerea comisionului, preţul final a fost de 32.240 de euro.
"Am fost un fan al lui încă de când m-am născut. E o fotografie unică şi reprezintă cu adevărat ceea ce a fost – 50% un om, 50% un zeu", a declarat Ito Morabito.
De la moartea cântăreţului în iunie 2009 din cauza unei supradoze de medicamente, fotografiile şi obiectele personale ale starului s-au vândut la diverse licitaţii la preţuri record. O mănuşă albă a cântăreţului a fost achiziţionată pentru suma de 350.000 de dolari în noiembrie 2009, la câteva luni de la moartea artistului. Un album postum, ce conţine piese noi şi intitulat "MICHAEL", va ajunge în magazine în această săptămână.
O a doua fotografie a fostului "rege al muzicii pop", în care acesta apare purtând un machiaj de culoare albastră în jurul ochiului stâng, a fost cumpărată în mai puţin de un minut de la începerea licitaţiei de luni de la Paris, pentru suma de 25.000 de euro. O a treia fotografie, în care Michael Jackson pozează pe un fundal din mărgele colorate purtând o cămăşă neagră, al cărei guler îi acoperă faţa până la nivelul ochilor, s-a vândut cu 22.000 de euro.
Al patrulea portret, în care Michael Jackson stă în picioare în faţa unei cortine roşii, a fost achiziţionat cu 9.000 de euro. Cele mai multe dintre fotografiile starului ce au fost tranzacţionate în cadrul acestei licitaţii s-au vândut la sume care au variat în jurul preţului de 1.500 de euro.
Fotografiile au fost realizate în 1999 de fotograful francez Arno Bani, pe atunci în vârstă de 23 de ani. Michael Jackson dorea ca acesta să realizeze coperta celui de-al 10-lea album de studio al său, intitulat "Invincible", lansat în 2001.
Fotograful francez a vândut grupului Sony drepturile asupra acestor fotografii pentru o perioadă de 10 ani, chiar dacă portretele sale nu au fost în cele din urmă utilizate de cântăreţul american pentru coperta niciunuia dintre albumele sale.
La această licitaţie, organizată de casa Pierre Berge & Associes la Hotel Salomon de Rothschild din Paris, au participat peste 200 de fani şi comercianţi de artă.
SURSA: Mediafax