Fotografie virală pe internet! Președintele Klaus Iohannis a publicat o fotografie care îl înfățișează la vârsta de 17 ani. Gestul a fost făcut cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, ocazie în care sunt sărbătoriți toți copiii lumii, dar este adus și un omagiu pentru puritatea copilăriei.
Fotografie virală pe internet! Președintele Klaus Iohannis a publicat, de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, pe pagina oficială de Facebook a Președinției, o poză care îl înfățișează la vârsta de 17 ani.
Poza este însoțită de comentariul ”Amintire din copilărie #17ani #1Iunie #ZiuaCopilulului” și s-a viralizat în scurt timp, având 300 de distribuiri și 2.000 de comentarii la nici o oră de la publicare.
Fotografie virală pe internet! Comentariile sunt împărțite
Comentariile internauților din România sunt împărțite, de la mesaje de apreciere și respect pentru Klaus Iohannis, la urări de Ziua Copilului, până la cele mai grave acuzații aduse Președintelui de românii nemulțumiți de modul în care evoluează lucrurile în țara noastră.
De amintit că, la 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul Muncii prin declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, ca sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Trebuie precizat că Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.
Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului.
Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.
După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite.
În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.
Zi liberă națională, din 2017
În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date.
1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, este sărbătorită în peste 100 de state.
Ziua de 1 iunie este zi liberă națională pentru întreaga familie, de mai bine de patru ani.
Astfel, în 2017, pentru prima dată ziua de 1 Iunie Ziua Copilului este zi liberă. Camera Deputaţilor a adoptat, în luna octombrie, legea prin care Ziua Copilului devine zi liberă nelucrătoare pentru români.
Legea a avut ca scop declarat încurajarea părinților să petreacă această zi cu copiii.