in cel mai bun caz, despre Fondul Proprietatii de Stat s-ar putea spune ca este o institutie condusa de incompetenti. Dar este mai mult decit atit. Este o institutie politica, guvernata de principiul algoritmului si de interese de partid care nu au nici o legatura cu interesele economiei rominesti, i general.
Ultimul exemplu, cel al privatizarii companiei de asigurari Astra, este, probabil, cel mai penibil din ultimul timp. La iceputul anului, FPS a schimbat conducerea companiei i totalitate. in luna iunie a acestui an, cifrele oficiale aratau ca Astra a coborit de pe locul doi i topul asiguratorilor romini, ocupat timp de zece ani, pe locul cinci. La sfirsitul verii, Fondul Proprietatii de Stat decide sa privatizeze compania, utilizind piata extrabursiera. O procedura absolut transparenta, care ar fi permis celui care ofera mai multi bani sa cumpere imediat pachetul majoritar scos la vinzare. FPS nu avea nici un fel de contact direct cu investitorii si obtinea toti banii odata.
Fara nici o explicatie, modul de privatizare a fost schimbat. Concursul de oferte a decis ca proprietari vor fi doi italieni producatori de corturi, care habar nu au de piata asigurarilor. Nici italienii, nici cei care au pierdut cursa nu au nici o vina. Conducerea FPS a facut un caiet de sarcini care s-ar fi potrivit la fel de bine la o licitatie pentru cartofi. Putin le-a pasat de pretul pe actiune, iar experienta i domeniul asigurarilor nici macar nu a fost punctata. Investitiile angajate au fost singurele care au contat. Metoda nu este noua. Desi s-a dovedit a fi un dezastru pentru procesul de privatizare, vinzarea pe promisiuni este i continuare cea mai draga statului romin. Comisiile de privatizare nu au verificat niciodata cine sunt cei care cumpara, daca au sau n-au bani si ce-au facut dupa semnarea contractelor. Daca investitorul promite, pentru noi este de ajuns. Orice ilustru anonim, care ruleaza cinci mii de dolari pe an, poate cumpara un combinat rominesc. Orice mare „afacerist” aflat i faliment are deschis drumul catre societatile de stat, pentru ca functionarii din FPS, platiti regeste, stau degeaba si bifeaza grile de punctaj.
Ar fi o copilarie sa credem ca acesti oameni nu stiu ce se itimpla de fapt. Schemele sunt vechi si cunoscute i toata lumea. Cumperi o companie pe nimic, angajezi investitii aberante pe perioade de zeci de ani, si apoi vinzi pachetul majoritar cuiva care o poate conduce. in felul acesta, ti-ai icasat banii si poti trai fericit, pentru ca restul de actiuni iti vor aduce dividende pina la sfirsitul vietii, dintr-o afacere pe care o conduce altcineva pentru tine.
A doua varianta este cea i care compania este cumparata si vinduta apoi la bucata. Banii sunt scosi din tara, si investitorul strain pleaca, lasind i urma probleme sociale si datorii imense la statul romin. Tocmai pentru ca scenariile sunt arhicunoscute, investitorii straini renunta sa mai participe, din momentul i care iteleg ce se petrece. De aceea avem i tara numai investitori de mina a saptea. Caietele de sarcini vindute de FPS arata de parca angajatii institutiei respective n-au vazut i viata lor vreun manual de analiza financiara. Coruptia si incompetenta care bintuie respectiva institutie au transformat privatizarea itr-o ruleta. Daca economia romineasca are mare noroc, poate una din zece firme este vinduta cui trebuie.
Functionarii din FPS sunt oameni bogati, iar prietenii politici sau de afaceri au primit cadourile pe care l-au dorit.
Radu Sirbu a patronat acest spectacol si a jucat, de cele mai multe ori, rolul principal cu maxima dezinvoltura. in urma ultimelor scandaluri, cariera lui politica este, dupa toate semnalele, terminata. Ceea ce nu poate fi decit o veste buna, nu de dragul partidului care l-a tinut i brate, ci de dragul a 90% din populatia Rominiei care nu itelege ce i se itimpla.
FPS si-a atins nivelul incompetentei
26 octombrie 2000, 12:00
Ultima modificare în 26 octombrie 2000, 15:00
in cel mai bun caz, despre Fondul Proprietatii de Stat s-ar putea spune ca este o institutie condusa de incompetenti. Dar este mai mult decit atit. Este o institutie politica, guvernata de principiul algoritmului si de interese de partid care nu au nici o legatura cu interesele economiei rominesti, i general.Ultimul exemplu, cel al privatizarii companiei de asigurari Astra, este, probabil, cel mai penibil din ultimul timp. La iceputul anului, FPS a schimbat conducerea companiei i totalitate. in
Etichete: arhiva,
transfer payment
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Vama idulceste viata exportatorilor
- Transplant de inima la Dacia Nova
- Piata vinurilor este plina de impuritati
- Agentia Nationala pentru Ocupare si Formare Profesionala (ANOFP) a anuntat deschiderea primului centru-pilot – incubator de afaceri, la Baia Mare
- Cursul titlurilor Asirom s-a plafonat
- Un nou centru de afaceri se construieste i centrul Bucurestiului
- Regula jocului
- Commercial Union porneste la vinatoare de clienti pe piata romineasca a asigurarilor
- Noica pietruieste ulitele cu dolari de imprumut
- Mobilele dau informatii despre conturile bancare