France Telecom este aproape de a anunţa achiziţionarea China Congo Telecom, al patrulea mare operator de telefonie din Congo, au anunţat joi surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Tranzacţia, care va extinde prezenţa pe piaţa telefoniei mobile din Africa a France Telecom, care deja are operaţiuni în Kenya şi Camerun, ar putea fi anunţată chiar joi, susţin sursele.
France Telecom va cumpăra o participaţie de 51% din Congo China de la compania ZTE Corp din China, susţin sursele. Guvernul din Congo a aprobat luna acesta vânzarea participaţiei sale de 49% în Congo China grupului France Telecom. Statul african va primi 78 milioane de dolari ca parte a acestei tranzacţii, conform declaraţiilor oficialităţilor congoleze.
France Telecom se află printre companiile de telecomunicaţii care se extind în statele din Africa deoarece creşterea veniturilor a încetinit pe unele pieţe emergente, din cauza sporirii ratei de penetrare a telefoniei mobile. În ultimul timp grupul francez a intrat pe noi pieţe, inclusiv în Irak şi Maroc.
Totuşi, intrarea în Congo ar putea fi dificilă pentru France Telecom. Cu o populaţie de peste 6 milioane de locuitori şi o rată de penetrare a telefoniei mobile de 17%, faţă de o rată de peste 100% în unele ţări europene, Congo este unul din statele africane cele mai mari şi mai sărace.
Pentru a-şi reduce dependenţa de Europa, France Telecom ia în considerare vânzarea diviziilor sale din Elveţia, Austria şi Portugalia.
La data de 31 martie 2011, France Telecom avea la nivel global 215,9 milioane utilizatori, în creştere cu 7% în ritm anual, dintre care 156,7 milioane sunt utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă.
În România, Orange România avea, la 31 martie 2011, 10,3 milioane de clienţi, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului precedent. În primele trei luni din 2011, compania a obţinut venituri în valoare de 222 milioane de euro, în scădere cu 6% faţă de primul trimestru al anului 2010. Reprezentanţii companiei au anunţat că în 2011 Orange România intenţionează să investească 110 milioane de euro în modernizarea reţelei şi în îmbunătăţirea calităţii serviciilor.