Epidemiologul Mahmoud Zureik, directorul structurii Epi-Phare, care reuneşte Asigurările de Sănătate (Cnam) şi Agenţia pentru medicamente (ANSM), a explicat că persoanele vaccinate au un risc de 9 ori mai scăzut de a fi spitalizate sau de a muri din cauza COVID-19 decât persoanele nevaccinate.
Cercetătorii au comparat datele a 11 milioane de persoane vaccinate cu vârsta de peste 50 de ani cu cele a 11 milioane de persoane nevaccinate din aceeaşi grupă de vârstă, într-o perioadă cuprinsă între 27 decembrie 2020 (începutul campaniei de vaccinare în Franţa) şi 20 iulie 2021.
Cercetătorii au observat „o reducere a riscului de spitalizare de peste 90%”, începând din a 14-a zi după administrarea celei de-a doua doze.
Pfizer/BioNtech, Moderna şi AstraZeneca incluse în studiu
Vaccinurile Pfizer/BioNtech, Moderna şi AstraZeneca au fost incluse în studiu, al patrulea autorizat în Franţa, cel al Janssen, a fost utilizat în proporţii mai mici şi, prin urmare, nu este inclus în studiu.
„Această reducere este de acelaşi ordin de mărime şi pentru riscul de deces în timpul unei spitalizări ca urmare a COVID-19„, potrivit Epi-Phare.
Eficacitatea vaccinurilor, confirmată de cercetători
Eficacitatea pentru formele severe ale bolii „nu pare să se diminueze în perioada de urmărire disponibilă, care a mers până la 5 luni”, au precizat cercetătorii.