Francezii trimit transportoare blindate în România. Vor completa mijloacele tehnice ale Grupului de luptă al NATO. Primul convoi va intra duminică seara în România și se va deplasa către baza de la Cincu.
Potrivit MApN, primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu, va intra duminică, în România. Convoiul va ajunge în jurul orei 21.00, la punctul de trecere a frontierei Nădlac din județul Arad.
Un al doilea convoi constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc urmează să intre în România în luna noiembrie.
Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit în luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
„La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos”, anunță MApN.
BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre, precizeză MApN.
Spania va trimite avioane de luptă în România şi Bulgaria
De asemenea, Spania a anunțat sâmbătă că va trimite 14 avioane de luptă în Bulgaria şi România pentru a consolida flancul estic al NATO, în condițiile în care alianţa îşi consolidează poziția după invazia Rusiei în Ucraina.
Vor trimite şase avioane Eurofighter şi 130 de soldaţi în Bulgaria între jumătatea lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie pentru a antrena forţele locale, a precizat Ministerul spaniol al Apărării într-un comunicat, conform The Guardian.
Ministerul a adăugat că opt avioane de luptă F18M şi 130 de membri ai forţelor aeriene vor fi dislocaţi în România între decembrie şi martie anul viitor, ca parte a strategiei NATO de „reacţie şi descurajare”.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a mulţumit Spaniei pentru „răspunsul său foarte, foarte rapid”.