Euromaster IonolTrans este al doilea punct de lucru din ţară în sistem de franciză şi, pe lângă serviciile clasice dedicate camioanelor şi autoturismelor, va include servicii de mentenanţă auto. Conform directorului general Euromaster în România, George Lopanov, acest al doilea punct de lucru în franciză a fost deschis „pentru a fi mai aproape de clienţii noştri transportatori, care traversează zona de nord a României. EUROMASTER IonolTrans este prima franciză specializată în oferirea de servicii pentru camioane, urmând deja o reţetă de succes dezvoltată la nivel european. Ne dorim să implementăm proiectul de franciză EUROMASTER la scară cât mai mare şi să aducem cât mai multe reţele autohtone la nivel european, deoarece acest proiect aduce beneficii reale clienţilor români, prin serviciile diversificate, implementate la cele mai înalte standarde de calitate”.
Punctele de lucru în sistem de franciză beneficiază de aceleaşi instrumente, aceleaşi metode de vânzare şi de lucru ca cele ale reţelei Euromaster la nivel european, dar şi de notorietatea şi cunoştinţele reţelei. În plus, punctul de lucru în sistem de franciză are acces şi la multiplele acţiuni promoţionale şi iniţiative lansate de reţea, iar în funcţie de zona geografică şi specificul activităţii, acesta poate profita de contractele clienţilor naţionali şi internaţionali ai reţelei.
Conform oficialilor Euromaster, pe tot parcursul perioadei de pornire, noul francizat are parte de un sprijin adecvat pentru ca în final semnalizarea şi implementarea metodelor de lucru să se efectueze în condiţii optime. Practic, prin acest sistem de franciză, Euromaster pune la dispoziţia noilor francizaţi, toate cunoştinţele şi infrastructura dezvoltată de reţea: documente, servicii de formare, contracte cu furnizori şi accesul la cele mai bune practici europene şi internaţionale.
Reţeaua Euromaster a fost înfiinţată în 1992 şi este parte a grupului Michelin. În 2007 a fost lansat la nivel european Programul de Parteneriat Michelin, o abordare orientată către dezvoltarea profesionalismului specialiştilor în anvelope. În 2008 Michelin a mandatat Euromaster să dezvolte un concept inovator de program de parteneriat în franciză
Reţeaua Euromaster din România deţine 18 puncte de lucru la nivel naţional dintre care patru în regim de franciză. Reţeaua este specializată în distribuţia şi întreţinerea anvelopelor destinate vehiculelor grele şi vehiculelor uşoare si, odata cu deschiderea primului punct de lucru în sistem de franciză oferă clienţilor săi si servicii de mentenanţă auto.
Franciză Euromaster la Bistrița
28 martie 2013, 14:16
Ultima modificare în 28 martie 2013, 16:16
Euromaster, reţeaua specializată la nivel european în distribuţia şi întreţinerea anvelopelor, divizie a Michelin, a deschis la Bistriţa un nou punct de lucru în franciză.
Etichete: euromaster,
michelin,
Michelin Romånia
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook