Restaurante, fast-food, cafenele, imbracaminte, hoteluri, servicii financiare si chiar resurse umane sau distributia de carburanti. Cei care isi inchipuiau ca doar aceste domenii vor flutura stindardul francizei se inseala. In cursa intra si editurile de carte.

La numai patru ani de la intrarea pe piata, editura Cartea Universitara crede ca a sosit momentul sa lanseze un sistem de franciza propriu. Serviciile sale, adresate cu predilectie cadrelor din mediul universitar, se inscriu pe o nisa de piata fara competitori, dar cu o cerere in continua crestere. Acreditata incepand cu anul 2003 de catre Consiliul National al Cercetarii stiintifice din Invatamantul Superior, compania asigura autorilor sai servicii de editare in strainatate, la edituri renumite din Franta, Belgia, SUA si Marea Britanie. Este un avantaj oferit atat clientilor finali, cadre didactice interesate de aceste servicii in vederea realizarii punctajului necesar obtinerii diferitelor grade universitare, cat si partenerilor francizati, care vor beneficia de acreditarea companiei-mama pentru oferta de servicii de acest gen, fara a fi nevoie de obtinerea acestei acreditari in nume propriu. Ceea ce isi propune Cartea Universitara este externalizarea serviciilor de editare si tiparire, dar mai ales promovarea celor de publicare de materiale in strainatate, la nivelul centrelor universitare din marile orase ale tarii.


Partenerului francizat i se vor ceda drepturile de a opera afacerea sub numele Cartea Universitara, cu exceptia publicarilor in strainatate, care vor fi realizate prin intermediul francizorului.


Spatiul necesar operationalizarii unitatii va fi proprietatea francizatului sau inchiriat de acesta si va fi dispus pe minimum 100 de metri patrati si localizat in apropierea universitatilor din marile orase.
Investitia totala initiala necesara operarii unei unitati Cartea Universitara este de aproximativ 17.000 de euro, prin care francizatul acopera atat taxa de intrare in franciza, cat si costurile de achizitionare a echipamentelor si utilajelor, a mobilierului, precum si cheltuielile de marketing. Redeventele percepute sunt de 10% din cifra de afaceri lunara a francizatului.


Pentru o informare detaliata, accesati sectiunea Afaceri Mici – de unde puteti, mai departe, sa transmiteti francizorului candidatura dumneavoastra.