Piaţa de produse şi servicii pentru copii este tot mai atractivă pentru investitorii străini. Dacă până acum hăinuţele erau „vedetele“ domeniului, oferta s-a diversificat anul acesta, locurile de joacă câştigând şi ele în popularitate.

Creşterea numărului de branduri din industria modei, care a caracterizat anul 2007, s-a resimţit şi la nivelul universului copiilor. De la haine viu colorate, piaţa naţională s-a deschis şi către alte segmente care fac parte din lumea copiilor: cosmetice, accesorii pentru cei mici, jucării sau parcuri de joacă.

Printre acestea, compania spaniolă Splash propune investitorilor parcuri de joacă pentru copii. Reprezentanţii firmei susţin că oferă o serie de avantaje faţă de competitorii lor: designul unic, personalizat în funcţie de fiecare locaţie în parte; siguranţa materialelor şi produselor utilizate la amenajarea parcurilor; modularitatea locurilor de joacă; structurile detaşabile etc. Viitorul partener francizat trebuie să aibă în vedere un spaţiu cu o suprafaţă minimă de 150 de metri pătraţi, unde se pot juca peste 40 de copii. Montajul modelului ales este asigurat de către francizor în maximum 30 de zile de la efectuarea comenzii.

Investiţia de început pentru viitorul partener masterfrancizat se ridică la circa 100.000 de euro, iar durata contractului este de zece ani.

Marca Splash vine cu o experienţă de peste 15 ani în fabricarea, instalarea şi mentenanţa parcurilor de joacă pentru copii, gata să fie transferată către un viitor partener masterfrancizat, care să dezvolte brandul la nivelul întregului teritoriu naţional. De la proiecţii 3D şi până la construcţia de parcuri care să se potrivească amplasamentului şi micilor consumatori, francizorul oferă asistenţa sa viitorului partener atât în acţiunile de start-up, cât şi pe întreaga durată a contractului. Splash a cucerit piaţa spaniolă prin modele variate şi prin adaptarea dimensiunilor parcurilor de joacă la diferite sectoare de activitate, de la industria hotelieră şi zona de fast food până la grădiniţe şi magazine dedicate copiilor.  

Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008