Lansarea, în premieră în România, a suplimentului „Francize de top din România 2007“, realizat de revista „Capital“, în colaborare cu firma de consultanţă CHR Consulting, a stârnit un viu interes din partea mass-media. Catalogul prezintă 126 de modele de afaceri „la cheie“, grupate în cinci domenii importante de activitate.

Televiziunile, posturile de radio şi presa scrisă au alocat spaţii importante prezentării acestui ghid, util celor care vor să intre în afaceri sub umbrela unui brand internaţional sau local. Articolele au vizat, în principal, analiza evoluţiei pieţei francizelor din România în 2006, a domeniilor preferate de cei care doresc să investească într-o astfel de afacere, precum şi informaţiile despre taxele specifice francizei, pe care le conţin noul supliment. De un real interes au fost însă şi cele cinci miniclasamente: cele mai extinse francize româneşti, dar şi cele mai puternice francize autohtone, reţelele cu cele mai rapide expansiuni, precum şi cele mai ieftine şi cele mai scumpe francize.

48-3762-11_ziare.jpg
Presa scrisă a prezentat evenimentul în ediţiile de a doua zi. Cotidianul „Compact“ a titrat: „Francize la discreţie“. Autoarea articolului realizează o trecere în revistă a celor mai puternice francize autohtone şi a celor mai scumpe afaceri „la cheie“. Articolul din „Evenimentul Zilei“, intitulat „Franciza de renume nu garantează succesul“, scoate în evidenţă faptul că succesul unei francize nu este 100% garantat. Articolul preia din suplimentul „Francize de top din România 2007“ şi un profil al investitorului în franciză din România. „Un miliard de euro, cifra de afaceri a pieţei“, „Bucureştiul atrage 60% din afacerile la cheie“ şi „De la 172 de euro la 2 milioane“ sunt intertitlurile ce însoţesc un amplu articol intitulat „Debenhams şi Zenga, cele mai scumpe francize“, publicat de ziarul „7 plus“. În cadrul aceluiaşi material, sunt prezentate atât caracteristicile pieţei de profil din România, cât şi o parte din cele cinci miniclasamente. „Ziarul Financiar“ face o scurtă prezentare a suplimentului în articolul „Rată de succes de 95% pentru francizele din România“.

În articolul intitulat „Începând de anul viitor, reţelele de franciză vor lua viteză“, publicat în cotidianul „Curierul Naţional“, autorul punctează faptul că acest tip de afacere are o rată notabilă de succes. Şi de această dată, sunt prezentate informaţii legate de cele cinci miniclasamente.

Cu titlul „Afacerile francizelor ating un miliard de euro“, articolul din „România liberă“ oferă informaţii despre numărul total de francize înregistrat în România la sfârşitul anului 2006, despre investiţiile individuale în acest domeniu din ţara noastră şi profilul celor care aleg să devină, prin această metodă, propriii lor stăpâni, precum şi despre „topul celor mai puternici“. „Ziua“ notează „Francize de top“, amintind că acest supliment trebuie privit ca un ghid pentru cei care doresc să investească într-o astfel de afacere.

Agenţiile de presă Mediafax, NewsIN şi Rompres au difuzat ştiri având ca temă catalogul Capital imediat după evenimentul de lansare. Şi posturile de televiziune The Money Channel, Realitatea TV şi B1 TV au transmis, în aceeaşi zi, în principalele buletine informative, imagini de la lansarea noului produs. Şi lista poate continua cu publicaţiile „Adevărul“, „Cotidianul“, „Curentul“, „Economistul“, „Gardianul“, „Nine O’Clock“, „Realitatea Românească“ etc. Acestora li se adaugă site-urile de ştiri şi presa locală.
Prima ediţie a catalogului a fost editată în 50.000 de exemplare.