Candidatul socialist la preşedinţia franceză, François Hollande, ar obţine 56% din voturi în al doilea tur al alegerilor din 2012, iar actualul şef al statului, Nicolas Sarkozy, ar primi 44%, potrivit unui sondaj de opinie publicat de site-ul "Atlantico", citat vineri de EFE.
Nicolas Sarkozy continuă să se apropie de aspirantul socialist, care era creditat cu 60% din intenţiile de vot la mijlocul lunii octombrie, cu 57% la începutul lunii noiembrie şi cu încă un punct mai puţin în prezent.
Acest sondaj de opinie, elaborat de institutul demografic Ifop pentru ziarul digital ‘Atlantico’, a fost efectuat pe internet în zilele de 29 şi 30 noiembrie, înainte de discursul pe teme economice privind ‘refondarea’ Europei pe care Nicolas Sarkozy l-a rostit joi la Toulon.
Candidatul socialist are un clar avantaj asupra lui Nicolas Sarkozy în rândul tinerilor (61%, faţă de 39%) şi al salariaţilor (69%, faţă de 31%), în timp ce actualul preşedinte se bucură de sprijinul pensionarilor (52%, faţă de 48%).
Potrivit aceluiaşi sondaj de opinie, François Hollande s-ar impune şi în primul tur de scrutin, cu 29,5% din voturi, faţă de cele 26 de procente ale lui Nicolas Sarkozy, deşi candidatul Partidului Socialist (PS) şi-a redus avantajul.
În timp ce şeful statului îşi menţine procentajul de la mijlocul lunii noiembrie în ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru primul tur de scrutin, François Hollande coboară de la 32,5% şi se îndepărtează de nivelul său maxim de 35%, înregistrat la mijlocul lunii octombrie.
Pe locul al treilea s-ar situa candidatul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional (FN), Marine Le Pen, care ar obţine 19,5% din voturi, cu jumătate de procent în plus în raport cu ultimul sondaj de opinie.
Următorul loc ar fi ocupat de candidatul MoDem, François Bayrou, care ar obţine 8,5 % din voturi, în creştere cu 2,5 procente faţă de ultimul sondaj de opinie, urmat de liderul Frontului de Stânga, Jean-Luc Mélenchon, cu 7,5 %, în creştere cu 0,5 procente.
Sondajul Ifop a fost realizat pe un eşantion de 934 de persoane cu vârsta peste 18 ani, reprezentativ pentru populaţia franceză.
SURSA: Agerpres