Preşedintele francez Francois Hollande a îndemnat luni la ridicarea embargoului economic american împotriva Cubei, embargou care, în opinia sa, 'a dăunat atât de mult' dezvoltării insulei, informează AFP.
'Vin (în Cuba) într-un context extrem de important, dar încă nesigur', a declarat Hollande într-un discurs susţinut la Universitatea din Havana, subliniind că Franţa va face tot posibilul pentru ca 'această deschidere să poată fi confirmată, ca măsurile care au dăunat atât de mult dezvoltării Cubei să fie, în sfârşit, anulate, suprimate'. 'Ştiţi care a fost mereu poziţia Franţei în ceea ce priveşte ridicarea embargoului ce constituie un obstacol în calea dezvoltării Cubei', a continuat preşedintele francez, cu referire la embargoul impus la adresa insulei comuniste începând din 1962.
În fiecare an începând din 1991, Parisul votează, la Adunarea Generală a ONU, în favoarea rezoluţiei care cere ridicarea acestui embargo.
De la anunţarea dezgheţului în relaţiile cu Havana, în 2014, preşedintele democrat american Barack Obama i-a cerut Congresului, aflat sub controlul republicanilor, să acţioneze în vederea ridicării embargoului, deoarece doar el are prerogativa instituţională de a face acest lucru. De asemenea, Obama a luat, în limita prerogativelor sale, o serie de măsuri menite să îmblânzească embargoul, însă acestea au fost considerate insuficiente de Havana.
Preşedintele francez efectuează luni o vizită istorică în insulă, prima a unui preşedinte francez după proclamarea independenţei cubaneze, în 1898, dar şi prima a unui şef de stat occidental după anunţarea dezgheţului în relaţiile dintre Washington şi Havana.
AGERPRES