De fapt, francul elveţian se deprecia accelerat în raport cu euro şi dolarul american, înaintea declaraţiilor preşedintelui Federal Reserve Ben Bernanke.
În aşteptarea lui Bernanke, francul elveţian atingea un nou minim al ultimelor 4 luni în raport cu euro, cursul euro/CHF sărind de la 1,253 la peste 1,26, ceea ce era echivalent cu o depreciere a francului cu 0,7%.
Aceasta depreciere a francului elveţian în raport cu euro se transmitea şi pe piaţa leului, unde cursul CHF/RON cobora în jurul orei 14:00, de la peste 3,47 lei până sub 3,45 lei, mai exact până la 3,445 lei. Asta era echivalent cu o coborâre a cursului cu 0,84%.
Ora 13:00
Moneda naţională s-a apreciat uşor azi în raport cu euro la referinţa BNR, cursul coborând cu 0,20 bani (0,05%), până la 4,3465 lei, după ce în prima partea a zilei cursul se situa este 4,35 lei.
Practic, la doar o oră de la referinţa de ieri a BNR, cursul euro sărea peste 4,35 lei pe interbancar, iar peste acest prag se situa şi în prima parte a zilei.
Odată cu apropierea referinţei BNR, cursul a coborât spre 4,347 lei şi s-a stabilizat în această zonă. Comparativ cu închiderea de ieri, leul consemna azi cea mai bună evoluţie din regiune, respectiv o apreciere cu 0,08%, în vreme ce forintul maghiar şi zlotul polonez urcau insignifiant, cu 0,01%, până la 289,44/euro, respectiv până la 4,18/euro.
Pentru prima oară din iulie 2011, cursul francului elveţian a coborât sub 3,47 lei. BNR a anunţat azi o referinţă de 3,4693 lei. Ultima dată când cursul a coborât sub acest nivel a fost în 5 iulie 2011 – 3,4229 lei. Acela a fost şi momentul din care francul a început să urce accelerat, trecând după o lună de pragul de 4 lei.
În ceea ce priveşte dolarul american, BNR a anunţat un curs de referinţă de 3,3601 lei, în coborâre cu 1,80 bani (0,53%).
UPDATE Francul elveţian coboară sub 3,45 lei pe interbancar, minimul ultimelor 20 de luni
22 mai 2013, 14:08
Ultima modificare în 22 mai 2013, 17:08
Cursul francului elveţian a coborât pentru prima dată după 20 de luni sub 3,47 lei la referinţa BNR, dar pe interbancar scăderea a accelerat până sub 3,45 lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cursul euro sare la 4,355 lei pe interbancar
- UPDATE Cursul euro sare de 4,35 lei pe interbancar
- Românii cu depozite de peste 100.000 de euro și-au scos banii din conturi
- Plasamentele cu riscuri mici se împuţinează
- Bill Gates a redevenit cel mai bogat om din lume
- Dividendele din 2013 de la BVB: randament cu 2% peste dobânda la depozite
- Cererea mondială de aur a depăşit 960 de tone, în T1 2013
- CURS DE SCHIMB: Moneda naţională a continuat să se deprecieze, joi, pentru a patra zi consecutiv
- Cel mai mare consultant de risc din lume: Bitcoin va muri, dar va apărea o monedă digitală mai bună
- Pierderi de patru ori mai mari la Fondul Proprietatea