Guvernul de tranziţie al statului vest-african a suspendat licenţa de export de minereu a Pan African în luna martie pe motivul nerespectării termenilor acordului. Săptămâna trecută, însă, guvernul a renunţat la suspendare.
„Suspendarea a fost ilegală. Nu ştim care a fost scopul lor, dar noi reîncepem de la zero, cu o serie de daune pentru companie“, a declarat Souleymane Mihin, managing director al asociaţiei în participaţiune cu statul. Oficialii ministerului minelor din Burkina Faso au refuzat să comenteze.
CITIŢI ŞI Timiş despre prăbuşirea African Minerals: "Cea mai mare pierdere pe care am avut-o vreodată"
Tambao, considerată de companie drept cea mai mare mină de mangan din lume, este deţinută în proporţie de 90% de Pan African Minerals şi restul de stat.
„În timpul suspendării, compania a pierdut aproape 10 mil. dolari pe lună. Există cadre pentru a rezolva acest tip de probleme clare în timp util, prin acord tacit“, spune Mihin.
El a mai declarat că societatea şi-a concediat muncitorii în luna octombrie şi datorează circa 49 mil. dolari furnizorilor săi, precum şi taxe la stat. Permisul Pan African Minerals, emis în mai 2014, este valabil timp de 20 de ani pentru o producţie anuală de trei milioane de tone de mangan.
Statul vest-african a evaluat iniţial rezervele de la Tambao în jurul a 20 de milioane de tone de minereu. Totuşi, Mihin spune că după explorările efectuate de companie s-a descoperit că aceste rezerve sunt de 107 milioane de tone.
„Vom cere să fim compensaţi pentru această diferenţă de 90 de milioane de tone. Daunele şi dobânzile vor trebui, de asemenea, să fie luate în considerare“, menţionează acesta.
Mihin a mai anunţat că intenţionează să repornească producţia la Tambao în şase luni, dar se aşteaptă să se confrunte cu condiţii de piaţă dificile.
Când s-a făcut studiul de fezabilitate pentru mină, preţul manganului era de circa 500 de dolari pe tonă, spune el. Dar în momentul în care a fost aplicată suspendarea, preţul scăzuse la circa 250 de dolari pe tonă.
„Astăzi, preţul pe tonă este la 120 de dolari. Sperăm într-o revenire rapidă“, a mai spus Mihin.
Omul de afaceri Frank Timiş are o avere estimată la 260-280 mil. euro, în ultima ediţie a Top 300 Capital. El ocupă locul 12 în top. În 2012, Frank Timiş a fost desemnat de revista Capital cel mai bogat român.