Frank Timiş negociază cu americanii un acord de vânzare anticipată

Omul de afaceri Frank Timiş, al 12-lea cel mai bogat român - conform Top 300 Capital, este în discuţii cu traderul american Gerald Metals cu privire la un acord de vânzare de minereu de fier din mina Marampa din Sierra Leone, pe care Timiş a cumpărat-o de la administratorii judiciari ai London Mining, potrivit unor surse din industrie citate de Reuters.

Timiş, preşedintele şi fondatorul African Minerals, un rival puternic îndatorat companiei London Mining în Sierra Leone, a cumpărat mina Marampa luna trecută prin vehiculul său personal Timiş Mining Corporation.

Semnarea unui acord de vânzare, prin care cumpărătorul plăteşte anticipat pentru o parte din producţia viitoare, i-ar oferi companiei lui Timiş sprijinul financiar necesar operării minei Marampa.

London Mining a intrat în faliment după ce s-a luptat cu cheltuielile în creştere, cu scăderea bruscă a preţului fierului şi cu impactul virusului Ebola asupra operaţiunilor sale din Africa de Vest.

„Timiş este în negocieri avansate cu Gerald Metals pentru o vânzare la Marampa“, a declarat una dintre sursele citate de Reuters. „Dacă nu au semnat deja un acord ar trebui să fie o chestiune de zile“.

Mina Tonkolili, operată de African Minerals, este vecină cu mina Marampa, ambele fiind de o importanţă vitală pentru economia Sierra Leone. Cele două active vor beneficia de pe urma împărţirii infrastructurii de export a minereului exploatat, deşi African Minerals declara în momentul în care Marampa a fost scoasă la vânzare că s-a decis să nu o cumpere din cauza potenţialului impact pe care aceasta l-ar putea avea asupra propriului program de refinanţare a datoriilor.

African Minerals a anunţat recent că a început să oprească operaţiunile din Tonkolili, deoarece nu are suficient capital de lucru. Proiectul din Tonkolili este dezvoltat, operat şi deţinut în proporţie de 75% de compania lui Frank Timiş. Potrivit African Minerals, operaţiunile vor intra în modul de întreţinere până când compania va putea activa o rezervă financiară de 102 mil. euro, blocată de partenerul său Shandong Iron and Steel.

Averea lui Frank Timiş este evaluată în ultima ediţie a Top 300 Capital la 340-360 mil. euro.

Despre conflictul lui Frank Timiş cu producătorul chinez Shandong puteţi citi aici.