Luminile reflectoarelor, aerul sărbătoresc și caroseriile sclipitoare ale mașinilor nu au reușit să ascundă îngrijorarea șefilor de mari companii producătoare de mașini. În ciuda faptului că numărul premierelor mondiale a ajuns la 159 – dintre care 70 au fost vehicule noi, concepte și studii de design, iar restul sisteme și componente destinate industriei auto – mulți jurnaliști au remarcat tonul sobru al prezentărilor și fețele îngrijorate ale oficialilor. La IAA 2013, poate mai mult decât oricând, lipsa de soluții pentru depășirea crizei vânzărilor din Europa se vede și pare acută.
„Piața din Europa este încă foarte dificilă. Nu văd niciun semn de redresare“, declară Luca di Montezemolo, președintele Ferrari, arătând că industria auto italiană nu vede cu optimism viitorul. Pare a fi și motivul pentru care, la Frankfurt, hala în care se află produsele mărcilor italiene Fiat, Alfa Romeo sau Lancia este ocolită de mulți reprezentanți ai presei auto și chiar de oficiali ai altor mărci. Ba se pare că până și absenţa de la Frankfurt a șefului grupului Fiat, Sergio Marchionne, este legată de același motiv: nu e nimic nou de văzut. Sau, aproape nimic, pentru că la standul Ferrari strălucește noul 458 Speciale. „Să lansezi un nou model acum nu e o idee bună pentru că, apoi, când piața își va reveni, vehiculul tău o să fie deja vechi“, adaugă Montezemolo. Din fericire, viziunea oficialilor din grupul Fiat în privința modului de depășire a crizei este împărtășită de puțini șefi ai altor mărci. Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault-Nissan, este de părere că „suntem pe cale să vedem sfârșitul unei perioade de cinci ani de declin“. Oficialul își bazează afirmația pe o logică simplă și clară, dar interpretabilă: creșterea vânzărilor de mașini de ocazie – vizibilă pe piața europeană – va atrage după sine majorarea comerțului cu mașini noi. „Suntem convinși că scăderea pieței se apropie de sfârșit“, menționează Ghosn, adăugând însă că redresarea vânzărilor va fi lentă și de durată. Optimismul moderat al celor de la Renault este dovedit și de modele prezentate la expoziția germană din aceast an: un concept – Initiale Paris -premergător unui nou Espace și un facelift al familiei Megane. De asemenea, colegii de alianță de la Nissan au prezentat un concept care dezvăluie liniile viitorului X-Trail. Nici germanii de la Opel nu sunt de acord cu modul celor de la Fiat de a depăși criza.
„Nu există altă soluție de a concura într-o piață dificilă decât lansarea de noi modele“, spune Karl-Thomas Neumann, președinte al GM Europe și director executiv la Opel. Tocmai de aceea, la standul Opel se află un facelift al modelului Insignia și chiar un concept mai mult decât interesat: Monza.
O poziție complet opusă celei a italienilor are însă Stephen Odell, șeful Ford of Europe. Acesta a declarat, cu un  optimism destul de greu de înțeles, că se așteaptă ca piața auto europeană să crească puternic. „Sunt o mulțime de indicatori pe care îi urmărim și se pare că am depășit partea cea mai dificilă a crizei“, spune Odell, menționând, surprinzător, că se așteaptă la o majorare a pieței cu nu mai puțin de 20% în următorii cinci ani. Tocmai de aceea, oficialii Ford se declară gata de a lansa 25 de noi modele până la finalul lui 2017.  
Cu numai un an în urmă, compania anunța lansarea a doar 15 vehicule în același interval. Prin urmare, optimism debordant la Ford, companie care a prezentat la Frankfurt conceptul Vignale, în speță, un Ford Modeo cu o echipare de top, peste ceea ce poate oferi Titanium în prezent.
Deși pare că se tem să recunoască, cei de la Ford țintesc cu acest model atragerea unei părți a clienților mărcilor premium. Alături de acest Mondeo cu materiale și finisaje demne de segmentele superioare, la standul Ford poate fi văzut și un alt concept, care arată liniile viitorului S-Max.

Dacia se zbate în anonimat
O decizie ciudată a oficialilor Renault a fost aceea de a nu înscrie lansarea Dacia Duster pe lista conferințelor de presă, având în vedere că acest model aduce grupului, anual, vânzări de aproape 300.000 de unități la nivel mondial. E drept că vorbim doar despre un facelift, și nu despre un vehicul cu totul nou, dar caracteristicile noului miniSUV produs la Mioveni îl pot face atractiv pentru clienți.
Atât noua variantă de motorizare (1.2 TCe – 125 CP), cât și dotarea cu ESP, regulator de viteză, airbaguri frontale și laterale, sistem Media­NAV și alte mici detalii – printre care mutarea butoanelor pentru acționarea geamurilor pe panourile interioare ale ușilor – aduc Duster mult mai aproape de solicitările clienților europeni care vor un SUV fiabil și cu preț redus.
În ciuda imaginii de „soră săracă“ pe care oficialii Renault o întrețin mai mult sau mai puțin voit, Dacia continuă să atragă atenția. Din nefericire, viitorul nu pare la fel de luminos. Odată cu Duster, întreaga gamă Dacia a fost modificată, iar șanse pentru lansarea unui produs cu totul nou sunt puține. De altfel, conform lui Arnaud Deboeuf, directorul programului „Entry” în cadrul grupului Renault, în anii următori ne putem aștepta doar la incuderea unor noi echipamente în dotarea mașinilor existente, serii limitate și, eventual, facelifturi. Chiar și fără noutăți absolute în următorii unu-doi ani, Dacia are șanse să-și majoreze vânzările atât în Europa, cât și la nivel mondial, graţie faptului că gama e destul de nouă și mai sunt multe piețe pe care marca nu a fost încă lansată.

159 premiere mondiale au fost lansate la Frankfurt, aproape jumătate fiind vehicule noi, concepte şi studii de design


 "Acest articol a apărut în ediţia print numărul 37 a revistei Capital din săptămâna 16 -22.09.2013"