Deficitul bugetar al României s-a încadrat anul trecut în ţinta de 7,3% din Produsul Intern Brut (PIB) convenită de Guvern cu instituţiile financiare internaţionale, iar perspectivele macroeconomice ale ţării s-au îmbunătăţit datorită revenirii cererii externe.
„Perspectivele macroeconomice ale României se îmbunătăţesc datorită cererii mai puternice pe plan extern. Proiecţiile noastre de creştere economică rămân neschimbate faţă de cele din decembrie. Estimăm că scăderea PIB-ului a fost frânată la 7% anul trecut, iar creşterea economică va deveni pozitivă în 2010, urcând la circa 1,3%”, a declarat şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, într-un comunicat transmis odată cu încheierea misiunii de evaluare a acordului stand-by.
Plăţile restante ale statului, singura cerinţa neîndeplinită
Totodată, Franks notează că obiectivele stabilite pentru sfârşitul anului trecut au fost atinse, cu excepţia celui referitor la eliminarea arieratelor statului.
„Cifrele disponibile sugerează că ţintele pentru sfârşitul lunii decembrie au fost atinse, cu excepţia celei legate de arieratele guvernului. Ţinta de deficit bugetar cash pentru 2009, de 7,3% din PIB, a fost astfel atinsă. Cu toate acestea, ţintele indicative pentru cheltuielile curente nu au fost respectate în totalitate, sugerând necesitatea unor noi eforturi pentru controlul cheltuielilor recurente, în vederea direcţionării mai multor resurse către investiţii”, a arătat Franks în comunicat.
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, declara la începutul lunii ianuarie că deficitul bugetar s-a încadrat în 2009 în ţinta convenită cu FMI.
SURSA:Mediafax