O companie prezentă în topul jucătorilor pe piața locală de distribuție a oțelului comercial a lansat prima platformă dedicată tranzacționării de profile din oțel de dimensiuni atipice.
Proiectul aparține Frankstahl România. Potrivit datelor companie, ”VreauOtel.ro” reprezintă o extindere de categorie la nivelul pieței de oțel, pentru cel mai vândut articol al ultimilor trei ani – profile din oțel. “Investiția a fost de 75.000 de euro, reprezentând achiziția inițială de stocuri de profile de dimensiuni nestandardizare și dezvoltarea efectivă a platformei. Sa zicem că ai nevoie de un profil la 8 metri, prin urmare, de ce să cumperi un profil de 12 metri? Intri pe VreauOtel.ro, consulți lista cu produse și cumperi exact ce ai nevoie. Este complet gratuit, fără niciun cost de intermediere, fără ca noi să intervenim în proce.”, a declarat Romano Del Negro, CEO Frankstahl România.
Practic, este un canal de vânzări gratuit, deși tranzacția efectivă se întâmplă în offline, iar prețul se discută și negociază direct între vânzător și cumpărător. ”Bineînțeles că și noi ne aflăm când de o parte, când de cealaltă în procesul de vânzare-cumpărare. Tocmai de aceea și putem garanta un prag minim al prețurilor”, mai spune Del Negro.
Platforma este deschisă căutărilor oricui este interesat să achiziționeze profile de dimensiuni atipice pentru proiectele pe care le desfășoară. Navigarea se face cu ajutorul unui set de filtre presetate și a unui modul de căutare, permițând astfel utilizatorilor să identifice cele mai potrivite articole, adaptate nevoilor. Însă pentru a finaliza tranzacția și pentru a primi toate datele de contact ale vânzătorului utilizatorul trebuie să aibă un cont activ, validat gratuit de Frankstahl România.
Frankstahl România, cu afaceri de 21 mil. euro în 2014, este subsidiara locală a grupului austriac Frankstahl, activ și în alte țări precum Cehia, Croația, Ungaria, Bosnia & Herzegovina, Bulgaria.