„Informația falsă, manipulată sau înșelătoare e o armă”, a declarat luna trecută ministrul francez al forțelor armate, Florence Parly. Și are dreptate să afirme că dezinformarea e o armă. Întrebarea este dacă țara ei și altele precum ea ar trebui să fie în măsură să o folosească.
În iarna lui 2020 Facebook a închis două operațiuni străine concurente de influențare din Republica Centrafricană: una a Rusiei, suspectul de serviciu, și alta, spre surprinderea unor observatori, a Franței. Democrațiile s-au indignat public – și fariseic – la interferențele electorale ale regimurilor autoritare, cu care sunt asociate cel mai des asemenea abuzuri. Însă realitatea este aceea că minciunile sponsorizate de stat sunt de multă vreme un instrument al luptelor geopolitice pentru majoritatea țărilor, inclusiv a noastră, SUA, și mai ales în vremuri de conflict. Numai că așa-zișii băieți buni nu recunosc de obicei acest lucru. În consecință, mărturisirea Franței cum că lansează într-adevăr operațiuni de influențare este importantă – iar un dialog între guvernele cu mentalitate similară este esențial.
Franța spune că dezinformează, dar nu ca Rusia sau China
Franța susține că dezinformarea ei nu este ca aceea a Rusei ori Chinei sau Iranului, reiese dintr-un document de strategie militară publicat recent. Țara insistă că ea poate întreprinde aceste operațiuni într-o manieră care nu violează dreptul internațional și „strict limitat” la contextul militar; doctrina promite că va „respecta non-interferența pe timp de pace”. Argumentul e tentant: a permite ca numai teroriștii și regimurile delincvente să exploateze aceste tactici le conferă actorilor răi un avantaj asupra acelora care se dedică exclusiv defensivei. Dacă și cetățenii responsabili s-ar putea folosi de aceleași metode, ei ar putea „câștiga fără luptă”, după cum s-a exprimat dna Parly, scrie Washington Post.
Există însă argumente puternice în favoarea prudenței. Lumea n-ar trebui să-și dorească să intre într-o cursă a înarmării informaționale; cui pe cui se scoate înseamnă aici a lupta cu minciuni împotriva minciunilor – ceea ce ar garanta un internet ai cărui utilizatori ar crede chiar și mai puțin din ce citesc. Democrațiile riscă să-și piardă credibilitatea atunci când spun că se străduiesc să aibă alegeri libere și corecte pe plan intern atunci când subminează exact același lucru pe plan extern. Democrațiile își riscă credibilitatea și atunci când le cer rețelelor sociale să elimine operațiunile de influențare ale adversarilor. Ar putea foarte bine să existe reguli care să împiedice asemenea daune fără a fi cedat întregul teren digital celor mai ireverențioase forțe, însă trasarea clară a acestor limite nu este ușoară.
Prin sinceritatea ei, Franța a deschis o discuție
Există și locul perfect pentru continuarea ei. Conferința pentru Democrație plănuită de președintele Biden în decembrie va reuni țări interesate de deschidere, onestitate și drepturile omului. Apărarea contra dezinformării se va afla cu siguranță pe agendă, dar tot acolo ar trebui să se afle și dezinformarea ca delict. Răspunsul ar putea fi să avansăm cu prudență sau să nu avansăm deloc. Însă SUA și aliații lor nu pot afla răspunsul dacă nu pun mai întâi întrebarea.