Guvernul francez a încercat până acum să oprească pandemia de COVID-19 prin măsuri regionale, dar acum în toată țara afacerile neesențiale sunt închise, iar călătoriile oamenilor sunt limitate la o rază de 10 km în jurul locului de reședință, transmite France24.
Definiția afacerilor esențiale este mult mai extinsă decât în timpul primului lockdown strict din primăvara anului trecut. Astfel, librăriile, saloanele de coafură, florăriile, magazinele de ciocolată, magazinele de muzică și reprezentanțele auto vor rămâne deschise.
Interdicția de circulație a fost, de asemenea, extinsă în toată Franța continentală și Corsica. Călătoriile între diferitele regiuni franceze au fost interzise pe durata perioadei de lockdown la nivel național, cu excepția cazului în care oamenii au un motiv „convingător” sau este legat de muncă.
Școlile și creșele închise pentru trei săptămâni iar colegiile și liceele patru săptămâni
Referitor la instituţiile de învăţământ, președintele Emmanuel Macron a anunțat săptămâna trecută că creşele şi şcolile vor fi închise pentru un total de trei săptămâni, iar colegiile şi liceele pentru patru săptămâni, cu începere de marţi.
Pentru a limita impactul educaţional, guvernul a decis să uniformizeze datele vacanţei de primăvară în toată ţara, între 12 şi 26 aprilie. Aceasta înseamnă că, în cele din urmă, cei mai tineri vor pierde doar una sau două săptămâni de cursuri, înainte de a reveni la şcoală pe 26 aprilie şi pe 3 mai în colegii şi licee.
Campania de vaccinare va fi accelerată
Numărul cazurilor de infectare confirmate de Franța se ridică la aproape 40.000 de cazuri noi înregistrate pe zi, dublându-se aproape în cursul lunii martie. Autoritățile din sănătate nu au publicat sâmbătă noi cifre, invocând o problemă cu fluxul de date privind rezultatul testelor.
În ceea ce priveşte vaccinarea, președintele Macron şi-a exprimat „regretul profund” că unele persoane în vârstă care sunt prioritare pentru a fi vaccinate nu sunt încă, în contextul în care bilanţul bolii se apropie de 100.000 de morţi.
Emmanuel Macron a mai promis extinderea imunizării la toate persoanele peste 60 de ani pe 16 aprilie, apoi la toţi cei peste 50 de ani pe 15 mai.
Sursă foto: Pixabay