După ce Vladimir Putin a invadat Ucraina, temerile s-au răspândit rapid în întreaga Europa, iar Finlanda și Suedia își doresc mai mult ca niciodată să adere într-un timp scurt la NATO. Anunţul momentului în sprijinul acestor două ţări vine de la Paris.
O reacție rapidă în acest sens a venit din partea Franței. Palatul Elysée a anunțat, luni seară, că, în cazul unei agresiuni, Franța va fi alături de Finlanda, dar și de Suedia.
Menționăm faptul că anunțul din Franța vine după ce ambele ţări au anunţat ca doresc să adere la NATO, relatează AFP.
„Orice stat care ar încerca să testeze solidaritatea europeană, printr-o ameninţare sau o agresiune împotriva suveranităţii lor prin orice mijloace, trebuie să aibă certitudinea că Franţa va fi alături de Finlanda şi Suedia”, a scris preşedinţia franceză într-un comunicat.
Totodată, sursa citată amintește și de articolul 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană , adăugând că este pregătită să consolideze cooperare în domeniul apărării, dar și cel al securității cu Suedia și Finlanda.
„Franţa îşi reafirmă angajamentul în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi este pregătită să consolideze cooperarea în domeniul apărării şi securităţii cu aceşti doi parteneri, prin consultări strategice la nivel înalt şi interacţiuni militare întărite”, a continuat Palatul Elysée.
Reacția Rusiei după ce Suedia și Finlanda au decis să adere la NATO
Menționăm faptul că articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona, despre care vorbește Franța este o clauză de apărare reciprocă între statele membre ale UE.
La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, „salută şi sprijină aceste decizii ale celor parteneri europeni foarte apropiaţi”, a raportat Palatul Elysée.
Totodată, răspunsul Franței vine la câteva ore distanță după ce Rusia a reacționat la anunțul celor două țări. Moscova estima că aderarea Suediei şi Finlandei la NATO a răspuns la ofensiva rusă împotriva Ucrainei este o greşeală care ar submina securitatea pe continentul european.
În același timp, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a făcut și promisiune. El a transmis că Rusia va urmări constant „implicaţiile pe care le va avea acest lucru pentru securitatea noastră”.
Amintim faptul că duminică, Partidul Social Democrat aflat la putere în Suedia a dat undă verde unei candidaturi la NATO, la scurt timp după ce executivul finlandez şi-a anunţat dorinţa de a adera la această organizaţie occidentală pe care Rusia o consideră o ameninţare existenţială.
Norvegia, Danemarca și Islanda, alături de Suedia și Finlanda
Nu doar Franța este alături de Suedia și Finlanda. Tot în cursul zilei de luni, Norvegia, Danemarca şi Islanda au semnat o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijinul pentru cele două puteri în cazul unei eventuale agresiuni.
Anunțul a fost făcut de premierul Norvegiei.
„Împreună cu Danemarca şi Islanda, Norvegia este pregătită să îşi ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare dacă ar fi victimele agresiunii pe teritoriul lor înainte de a obţine statutul de membru al NATO”, a afirmat premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit Reuters.