Franța anunță că festivalurile de vară vor putea continua în acest an. Ministerul Culturii a precizat că vor exista însă o serie de reguli pentru a ține virusul sub control. Mai exact, prezența publicului va fi limitată la 5.000 de persoane, iar acestea vor fi nevoite să stea pe scaune, informează Reuters, citată de Agerpres.
De menționat este faptul că, mai multe orașe, dar și localități mai mici din Franța găzduiesc anual festivaluri de jazz la teatru în aer liber, însă restricţiile existente impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 şi lipsa de certitudine privind sfârşitul pandemiei i-au determinat pe organizatori să solicite Guvernului să clarifice situaţia.
”Este esenţial să oferim vizibilitate organizatorilor noştri de festival care, la începutul anului, trebuie să decidă dacă să continue şi în ce format, chiar dacă pandemia va continua să creeze incertitudine”, a transmis Ministerul Culturii într-un comunicat.
Franța anunță noi reguli
În ceea ce privește noul set de reguli, se pare că acestea urmează să fie aplicate atât în cazul evenimentelor desfăşurate în spaţii interioare cât şi a celor în aer liber.
De menționat este faptul că, în prezent, o restricţie de circulaţie pe timp de noapte, de la ora 18:00 până la 6:00 este valabilă în Franţa. Totodată, restaurante, baruri, muzee, teatre şi sălile de concerte sunt închise, iar adunările sunt limitate la 1.000 de persoane.
Ministerul a mai precizat că în cazul în care criza sanitară se deteriorează, limita privind numărul maxim de participanţi şi alte protocoale de siguranţă vor trebui modificate.
Un fond de 30 de milioane de euro va fi pus la dispoziţie pentru a compensa festivalurile care sunt nevoite să facă modificări sau să-şi anuleze planurile, a mai anunţat instituţia.
”Cunoaştem puţin mai multe despre cadrul general, însă există în continuare zone de incertitudine; ceea ce este cert este că sezonul de festivale din 2021 nu va fi ca celelalte”, a declarat pentru AFP Aurélie Hannedouche din cadrul Syndicat des musiques nouvelles (Sma) după un interviu cu ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot.
În ceea ce privește ”zonele gri”, acestea se află în problema autorizării zonelor de bar/restaurant, care va depinde de reluarea activităţii ”în sectorul alimentar”, a spus Hannedouche.
”Vrem să ne organizăm festivalurile în această vară, dar nu cu orice preţ; ne aşteptăm la un cuvânt puternic din partea preşedintelui sau a prim-ministrului care să se angajeze să redreseze sectorul cultural”, a adăugat ea. Din cauza pandemiei, sezonul 2020 a fost aproape inexistent pentru festivalurile de muzică din Franţa.