Franţa ar putea anunţa o nouă taxă pe bănci

Franţa ar putea introduce o nouă taxă pe bănci, în funcţie de bilanţurile lor, pentru a stimula acordarea de credite către municipalităţi şi entităţi locale, a anunţat marţi agenţia financiară franceză Agefi, transmite Reuters.

Guvernul de la Paris caută noi surse de finanţare după colapsul grupului franco-belgian Dexia, care domina piaţa în trecut. Câteva comune şi oraşe franceze se confruntă cu dificultăţi după ce au luat de la Dexia credite riscante de aproximativ 11 miliarde de euro, care s-au prăbuşit după criza financiară.

Guvernul francez anunţa în iunie, fără a da detalii, că va înfiinţa un fond special care să ajute autorităţile locale şi care va fi parţial finanţat de sectorul bancar.

Noua taxă pe bănci s-ar putea ridica la 50 milioane de euro (66,76 milioane de dolari) pe an, fiind relativ moderată faţă de alte taxe pe care le plătesc instituţiile de creditare. Acestea includ o taxă a Guvernului francez pe bilanţurile băncilor, menită să penalizeze riscul bancar, şi care ar urma să aducă anul acesta 800 milioane de euro, şi o taxă separată menită să protejeze plătitorii de taxe de costul salvării băncilor cu probleme, care ar urma să aducă numai în 2020 un miliard de euro, susţine Agefi.

Băncile au anunţat noi planuri de reducere a costurilor, pe fondul recesiunii din zona euro. Dar există temeri că instituţiile franceze de creditare se vor confrunta cu dificultăţi din cauza înăspririi reglementărilor şi a turbulenţelor de pe pieţe, pe fondul majorării ratelor dobânzilor.

În ultimele 18 luni, BNP Paribas, Societe Generale şi Credit Agricole şi-au redus active în valoare de 100 de miliarde de euro (131,9 miliarde de dolari). Dar chiar şi cu aceste reduceri, sprijinite de o piaţă internă mobilă şi reglementări relaxante, băncile au evitat schimbările radicale de tipul celor implementate de Royal Bank of Scotland şi UBS, care au ieşit din unele afaceri şi s-au adaptat la condiţiile post-criză sub presiunea autorităţilor de reglementare şi a investitorilor.

BNP şi SocGen se bazează pe expansiunea geografică, prima vrea să se extindă în SUA, Germania şi Asia, în timp ce ultima se extinde în Europa de Est şi Rusia. AGERPRES