Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, avertizează cu privire la al patrulea val al pandemiei. Acesta îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze cât mai repede.
Franța avertizează cu privire la al patrulea val al pandemiei. Când va începe
Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a postat pe pagina sa de Twitter un mesaj în care avertizează că valul al patrulea al pandemiei de coronavirus va veni la finalul lunii iulie. Mesajul său vine în contextul în care Franța se află la a cincea zi în care rata de infectare a crescut.
“Din cauza variantei Delta, care este foarte contagioasă. Exemplul britanic arată că un al patrulea val este posibil de la sfârșitul lunii iulie”, a scris Veran.
Apel la vaccinare
În cadrul aceluiași mesaj, ministrul francez îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze cât mai mulți, cât mai repede posibil.
“Trebuie să ne mișcăm și mai repede. Țara noastră este într-o cursă contra timpului”, mai spune acesta.
Amintim că numărul cazurilor zilnice din Franța a depășit din nou trei mii. La finalul lunii iulie, număr de cazuri zilnice scăzuse la sub două mii, un nivel care nu mai fusese atins din luna august 2020.
Zilnic, sub 20 de francezi mor din cauza coronavirusului, Franța înregistrând peste 111 mii de decese de la începutul pandemiei și până acum.
Sursă foto: Dreamstime