Autorităţile franceze au descoperit circa 1,2 milioane de doze de aspirină contrafăcută provenite din China. Captura, considerată cea mai importantă de acest gen realizată vreodată de serviciile vamale în Franţa şi în Uniunea Europeană, a fost făcută la 17 mai în portul Le Havre, a anunţat Ministerul Economiei, preluat de AFP.
Medicamentele erau ascunse într-un transport de ceai. În eşantioane nu a fost găsit niciun principiu activ al aspirinei, pudra din pliculeţe având în compoziţie în cea mai mare parte glucoză, a precizat ministerul.
Marfa urma să fie livrată unei societăţi spaniole cu sediul în insulele Baleare, după toate aparenţele o companie-paravan, pentru a fi vândută ulterior în peninsula iberică, în sudul Franţei şi în Africa francofonă.
Recordul precedent al vameşilor francezi datează din octombrie 2011, când tot la Havre a fost interceptat un transport de medicamente contrafăcute provenite tot din Asia. Între cele două tone de medicamente găsite atunci se aflau antiinflamatoare musculare, unguente pentru ochi, suplimente cu vitamine sau soluţii împotriva căderii părului.
În iulie 2012, în Africa, o operaţiune vamală internaţională desfăşurată în 16 porturi a dus la confiscarea a nu mai puţin de 82 de milioane de doze de medicamente contrafăcute – adică fără principiu activ – sau de contrabandă – adică fără autorizaţie, notează AFP.
Sursa: Agerpres