Concurenţii unui reality show difuzat în Franţa au obţinut dreptul de a fi trataţi ca salariaţi, beneficiind de sporuri pentru ore suplimentare şi alte beneficii, în urma unei decizii a Curţii franceze de Casaţie, informează BBC News Online.
Curtea franceză de Casaţie a confirmat decizia unei instanţe inferioare în procesul deschis de trei persoane care au participat la jocul-concurs televizat „L’Ile de la Tentation/Insula Tentaţiei”.
În urma deciziei Curţii, concurenţilor trebuie să li se plătească o sumă de 11.000 de euro cu titlul de compensaţii.
Programul de tip reality show a prezentat cupluri care au fost separate pe o insulă tropicală, asupra lor fiind exercitate tentative de seducţie de către persoane străine.
Instanţa franceză a confirmat, într-o decizie dată joi, principiul potrivit căruia concurenţii nu erau supuşi unor teste prin avansurile primite de la reprezentanţi ai sexului opus aflaţi pe o insulă din apropierea coastei mexicane, ci munceau efectiv.
„Companiile de producţie nu se mai pot folosi de persoane aşa cum au făcut-o ani de zile, punându-le să facă ce voiau ele timp de 24 de ore pe zi”, a spus Jeremie Assous, avocatul reclamanţilor.
„«Insula Tentaţiei» implică muncă şi de aceea se justifică existenţa unui contract de angajare. Încercarea de seducţie a unei persoane de sex opus necesită concentrare şi atenţie”, a decis Curtea franceză de Casaţie.
Decizia instanţei franceze înseamnă că participanţii la emisiunea reality show au dreptul la toate beneficiile unui contract de angajare, inclusiv la săptămână de lucru de 35 de ore.
Cei trei concurenţi, care au luat parte la emisiunea difuzată de postul de televiziune TF1, au primit fiecare compensaţii în valoare de 11.000 de euro, din care 8.176 de euro pentru orele lucrate suplimentar, 817 euro pentru că li s-a refuzat dreptul la vacanţă, 500 de euro pentru concediere incorectă şi 1.500 de euro pentru încheierea incorectă a contractelor.
Directorul companiei de producţie care realizează emisiunea, TF1 Production, a declarat că decizia va provoca probleme realizatorilor de emisiuni reality show.
Un alt director al aceleiaşi companii a declarat că programele precum echivalentul francez al „Big Brother” nu vor mai fi la fel dacă s-ar filma numai şapte ore pe zi, cu o zi liberă pe săptămână.
SURSA: Mediafax