Un român este motivul pentru care Franţa a fost condamnată joi, 25 martie, de către CEDO. Autorităţile franceze au încălcat Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, spun magistraţii.

Verdict în unanimitate al judecătorilor CEDO

Joi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Franţa, în dosarul predării unui bărbat către România, în baza unui mandat de arestare european, în pofida riscului unor eventuale rele condiţii de detenţie, scrie agenţia AFP.

Verdictul dat de şapte judecători ai Curţii a fost în unanimitate. Ei au stabilit că autorităţile franceze au încălcat Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor omului, care interzice tratamente inumane şi degradante.

„Elemente de informaţii culese (cu privire la viitoarele condiţii de detenţie ale reclamantului în România) constituiau, cu toate acestea, o bază factuală suficient de solidă pentru ca ele (autorităţile franceze) să renunţe să pună în executare mandantul de arestare european litigios”, a transmis instanţa judiciară a Consiliului Europei.

Cine este românul aflat la mijlocul acestui dosar?

Reclamantul este un român condamnat în 2015, în România, la şapte ani şi jumătate de închisoare „cu privire la fapte de trafic de persoane comise în 2010 în România şi în Franţa”, precizează CEDO.

Bărbatul a revenit în Franţa după proces. În aprilie 2016, România a emis un mandat de arestare european, în vederea executării pedepsei.

Bărbatul a contestat decizia cu privire la predarea sa autorităţilor române, insistând asupra condiţiilor viitoarei sale detenţii în România, însă reclamaţia i-a fost respinsă şi a fost predat autorităţilor române în luna august a aceluiaşi an.

Cu toate acestea, „reclamantul a prezentat în faţa jurisdicţiilor interne elemente care atestă eşecuri sistemice sau generalizate în instituţiile penitenciare ale statului emitent” şi „mai ales la închisoarea Gherla (în nordul României), un centru în care autorităţile române intenţionau să-l încarcereze”, precizează CEDO, potrivit news.ro.

Reclamantul va primi despăgubiri morale de 5.000 euro

Franţa a fost condamnată să-i plătească reclamantului despăgubiri morale în valoare de 5.000 de euro.

„Este pentru prima oară când CEDO condamnă un stat cu privire la faptul că a executat un mandat de arestare european”, subliniază Nicolas Hervieu, specialist în drept european. CEDO a confirmat pentru AFP acest lucru.

Pe de altă parte, în hotărârea de joi a CEDO, predarea României a altui cetăţean pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare european nu a fost considerată contrară Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.