Criza economică şi financiară s-a tradus printr-o pierdere de aproximativ 140 miliarde de euro anual pentru economia franceză, începând din 2009, potrivit unui document difuzat miercuri de Institutul naţional de statistică şi studii economice (Insee), informează AFP.
În raport cu tendinţa care se contura înaintea falimentului băncii americane Lehman Brothers, Produsul Intern Brut efectiv al ţării a scăzut cu aproximativ şapte procente, menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.
Insee a revizuit în creştere evaluarea cu privire la amploarea pe care a avut-o recesiunea începând din 2009, cu un recul al PIB-ului ce a ajuns la 3,1%, faţă de 2,7% la precedenta estimare. Este un ‘recul istoric’ fără echivalent de la al doilea război mondial, a subliniat institutul francez.
Evaluarea "semidefinitivă" a creşterii PIB în 2010 s-a situat la 1,7% faţă de 1,5%, cât s-a anunţase anterior, cea din 2011 rămânând neschimbată, la 1,7%.
Cele şapte procente pierdute din PIB reprezintă "140 de miliarde de euro de activitate mai puţin" în fiecare an, reprezentând o pierdere de 70 de miliarde de euro de încasări fiscale într-un interval de doi sau trei ani, se arată în studiu efectuat de Insee.
Într-o "analiză privind evoluţia economiei franceze de la recesiunea din 2009", Insee adaugă că "economia franceză nu a început să recupereze terenul pierdut în timpul marii recesiuni". Pierderile de activitate înregistrate în cursul crizei financiare nu sunt în general recuperate, chiar dacă sunt excepţii. La doi ani de la ieşirea din recesiune, economia franceză revine la nivelul de activitate din 2008 şi producţia manufacturieră este cu peste 5% sub nivelul din perioada dinaintea crizei.